În Parohia Valea lui Ion din Protopopiatul Buhuși s-a întrunit în data de 12 februarie 2019, Cercul pastoral nr. 1 „Sf. Ierarh Nicolae”, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim și în prezența părintelui protopop Vasile Cozma.
A fost săvârșită Sfânta Liturghie de către părintele Protopop, înconjurat de soborul preoților din orașul Buhuși și comuna Blăgești, alături de credincioși din Parohia Valea lui Ion și din satele învecinate, în cadrul căreia au fost pomeniți și ctitorii bisericii parohiale: părintele Capșa Dumitru, preoteasa Capșa Maria și fiul lor, părintele Capșa Aurel.
În cuvântul de învățătură, părintele protopop a transmis cuvântul de binecuvântare al Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, aducând la cunoștință credincioșilor faptul că orice întâlnire a preoților și credincioșilor din cadrul Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului are loc cu binecuvântarea Chiriarhului locului, după care a relatat faptul că ne aflăm într-o perioadă delimitată de două duminici speciale, a Cananeencei și a Vameșului și Fariseului, cu care și începe perioada Triodului, duminici care pun în lumină modele de pocăință și de rugăciune, mai ales acum când ne aflăm aproape de începutul Postului Mare.
Tot acum, părintele protopop a mulțumit preoților, credincioșilor prezenți, dar și părintelui paroh Lupan Nelu pentru activitatea pastoral – misionară și administrativă desfășurată de mulți ani în sânul acestei comunități.
În partea a doua a întâlnirii, părintele Lupan Nelu a prezentat un scurt istoric al satului Valea lui Ion, dar și al bisericii parohiale, a cărei piatră de temelie a fost pusă în anul 1910, fiind sfințită în anul 1922.
Un lucru inedit prezentat de părintele paroh a fost brevetul în original care atestă faptul că vrednicului de pomenire, părintelui Dumitru Capșa, i-a fost conferită în ziua de 15 septembrie1936, din partea Ministerului de Interne prin decretul Majestății Sale Regele Mihai, pentru implicarea deosebită în viața credincioșilor din comuna Blăgești, medalia „Bărbăție și Credință” clasa a II – a.
Întâlnirea din această zi a fost prima din acest an în cadrul unui cerc pastoral la nivelul Protopopiatului Buhuși, urmând ca pe parcursul anului 2019, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim și prin grija părintelui protopop Vasile Cozma, să se întrunească și preoții din celelalte trei cercuri pastorale.