În seara zilei de prăznuire a Sfinţilor Împăraţi, cei întocmai cu Apostolii, Constantin şi Elena, 21 mai 2018, preoţii Cercului pastoral nr.2 ,,Sfânta Cuvioasă Parascheva” împreună cu alţi preoţi invitaţi, s-au întâlnit pentru un ceas de rugăciune la Parohia „Sfinţii Împăraţi” Traian.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, şi prin prezenţa părintelui protoiereu Costică Busuioc s-au împlinit rugăciunile la ceas de seară, pomenirea eroilor şi a ctitorilor sfântului locaş şi slujba de mulţumire adresată Bunului Dumnezeu.
Astfel, soborul alcătuit din 12 preoţi a fost condus de părintele protopop Costică Busuioc, săvârşindu-se slujba Vecerniei unită cu Litia şi rânduiala de pomenire a eroilor. În cuvântul său de învăţătură de la final, părintele protoiereu a subliniat câteva aspecte din lucrarea şi din misiunea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena şi a vorbit despre dinamica bisericii creştine, care de-a lungul veacurilor a ştiut cum să răspândească în lume, deşi aproape în fiecare generaţie ea a fost în stare de jertfă, Cuvântul de viaţă dătător al Mântuitorului nostru Iisus Hristos. S-a vorbit despre eroi, despre ctitorii unei biserici care vor rămâne cu numele înscrise în Cartea Vieţii şi despre jertfa celor care acum 100 de ani au înfăptuit Marea Unire.
Părintele protoiereu a felicitat pe părintele Gavril Trofor, parohul bisericii de la Traian, dimpreună cu familia şi cu enoriaşii, pentru frumoasele realizări atât în plan administrativ-gospodăresc, cât şi în plan spiritual-duhovnicesc, comunitatea de aici fiind una dinamică şi vibrantă.
La final, părintele Gavril a mulţumit părintelui protopop, preoţilor din Cercul pastoral nr.2 „Sfânta Cuvioasă Parascheva” Bacău, celorlalţi părinţi invitaţi şi credincioşilor prezenţi în număr mare la eveniment. Toţi cei invitaţi au fost poftiţi apoi la o agapă a comuniunii creştine.
(Pr. Iulian Adam)