Specialiștii Centrului "Izvorul Tămăduirii", din cadrul Asociației socio-medicale Siloam, au vorbit elevilor băcăuani, de la Colegiul N.V. Karpen, despre riscul consumului de alcool și droguri, o activitate ce intră, deja, în tradiția colaborării Centrului băcăuan cu instituții locale (licee, spitale, penitenciare și universități) în vederea conștientizării pericolului în ceea ce privește consumul de etnobotanice, alcool, alte substanțe psihoactive sau practicarea unor comportamente compulsive care duc la degradarea și pierderea unor valori esențiale pentru echilibrul și sănătatea tinerilor.
În cadrul “Săptămânii altfel”, elevii Colegiului „N.V. Karpen” din Bacău au primit, miercuri, 17 aprilie, vizita echipei de terapeuți a Centrului Rezidențial Izvorul Tămăduirii din Bacău. Această activitate se încadrează, deja, într-o colaborare cu tradiție dintre centrul băcăuan și alte instituții băcăuane cum ar fi: școli și licee, spitale, universități și penitenciarul din Bacău. Echipa Centrului Izvorul Tămăduirii este alcătuită din specialiști formați și cu o îndelungată experiență în domeniul tratării, consilierii, prevenției și informării în ceea ce privește dependența de alcool, droguri și jocuri de noroc, precum și alte comportamente compulsive (pornografie, dependența de internet sau jocuri pe calculator).
Sub denumirea ”Viața ta e în mâinile tale”, activitatea desfășurată a avut ca scop prezentarea unor noțiuni generale, privind problema dependenței de alcool, droguri și jocuri de noroc, după care a urmat punerea în dicuție a unor aspecte punctuale, specifice fiecărui tip de adicție. Discursul a fost unul interactiv, explicațiile psihologilor alternând cu întrebările și descoperirile proprii ale elevilor.
Din echipa terapeutică a Centrului Rezidențial Izvorul Tămăduirii, amintim pe Directorul Centrului și vicepreședintele Asociației socio-medicale "Siloam"- Mănăstirea Bunavestire - Tisa Silvestri - Pr. Liviu Burlacu; psihoterapeut, cu formare și specializare în adicții, Livia Cojoc; consilier adicții, asistent medical și asistent social, Manuel Volmer; consilier adicții și de egal, Ovidiu Capătă și psiholog adictolog, Gianina Lungu. Din partea Colegiului „N.V. Karpen”, printre cei care au facilitat această activitate se număra: prof. Floarea Bandraburu, prof. Irina Dăncuță și prof. Gheorghiță Baciu.
Dependența este o boală primară, progresivă, cronică și fatală, iar modul de intervenție, în cazul acestei boli, trebuie să fie prompt, corect și individualizat, în funcție de fiecare persoană aflată în suferință. Pentru aceasta există Centrul de zi din Șerbănești și Centrul Rezidențial Izvorul Tămăduirii din Bogdan Vodă, Bacău; unde cei aflați în neputință pot primi ajutor specializat din partea unei echipe pluridisciplinare: consilieri, de egal, consilieri adicție, consilieri spirituali, psihologi adictologi, psihoterapeut specializat în adicții, precum și specialiști în terapie ocupațională.