De 1 iunie, Asociaţia „Sfântul Voievod Ştefan cel Mare – Hârja” vine cu invitaţia de a petrece împreună Ziua Internaţională a Copilului, într-un mod inedit. Astfel, participanţii de la Centrul de zi pentru copii ,, Sfântul Dionisie Exiguul”, cât şi ceilalţi doritori care vor fi interesaţi, sunt aşteptaţi să se alăture surprizelor pregătite de organizatori.
Programul va începe la ora 09:30 cu participarea la Sf. Liturghie a copiilor şi cateheză.În continuare, sărbătoriţii noştri vor participa la o sesiune de jocuri în aer liber, şi un atelier de gătit clătite ( atât pentru copii, cât şi pentru beneficiarii complexului rezidenţial de persoane vârstnice – Hârja ). Ziua va continua cu o vizită la Centrul de zi pentru copii ,,Sfânta Anastasia Romana” din Târgu Ocna, iar apoi copiii vor face o drumeţie-pelerinaj până la Mănăstirea Măgura Ocnei. Activitatea va fi încheiată cu o vizionare de film animat, la ora 18:30.
În cazul în care vremea nu va ţine cu noi, toate activităţile vor fi făcute în incinta Asociaţiei ,,Sf. Voievod Ştefan cel Mare – Hârja”. Programul se va derula normal până la ora 15:00 după care, copiii vor participa la un atelier de dansuri şi modelaj din baloane, activitatea încheindu-se cu o seara karaoke de la ora 17:30.
Copiii interesaţi să participe la programul nostru sunt rugaţi să ne contacteze la adresa de email asociatiaharja@gmail.com sau la numărul de telefon 0758855545. (Ioana Bitnic, asistent social - Hârja)