În perioada 4-6 octombrie 2019, a avut loc prima Conferință Națională “Ajută mama şi copilul” pentru sprijinirea femeilor în criză de sarcină. La acest evenimentul care s-a desfăşurat la Mănăstirea “Înălțarea Sfintei Cruci” Caraiman din Buşteni, județul Prahova, au participat și reprezentanții Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, voluntarii Centrului de consiliere și sprijin pentru copii și părinți „Buna Vestire” din cadrul Asociației „Sf. Voievod Ștefan cel Mare - Hârja.
Evenimentul s-a adresat atât celor care deja lucrează în centrele de consiliere, cât și celor care vor să se implice în sprijinirea femeilor în criză de sarcină sau să deschidă centre.
S-a dorit crearea unui spațiu în care participanții să-și împărtășească reușitele, să discute și să găsească soluții la problemele cu care se confruntă, să primească răspunsuri la întrebări de la oameni profesioniști și să afle cum se pot dezvolta. După deschiderea evenimentului, în prima zi, a urmat o sesiune de intercunoaştere şi de prezentare a diferitelor asociații Pro Viață din România.
În decursul celei de a doua zi, participanții au avut onoarea de a asculta din experiențele Alexandrei Nadane (director executiv în cadrul Centrului de consiliere „Sfânta Alexandra Împărăteasa” – Bucureşti), urmată de Mirela Andrei (asistent social în cadrul Centrului de consiliere „Sf. Alexandra Împărăteasa”) şi de Psih. Dr. Andreea Olteanu (asistent formator în consiliere în cadrul institutului SPER şi Preşedinte al Asociației pentru Dezvolarea Copilului şi a Familiei).
Atitudinea organizatorilor a fost una deschisă, bazată pe profesionalism, împărtăşind față de participanți experiență: de la aspecte privitoare la înființarea centrelor sau a competenței angajaților, până la situații neprevăzute, dar şi realizări.
Data de 6 octombrie 2019, ultima zi a evenimentului, a început cu o sesiune de concluzii, impresii, şi planuri ce vor a fi realizate într-un viitor cât mai apropiat. Apoi, participanții au avut posibilitatea de a participa la slujba Sfintei Liturghii în cadrul Mănăstirii “Înălțarea Sfintei Cruci” Caraiman.
Nădăjduim ca această conferință să fie un început pentru sporirea colaborării dintre cei care se implică în sprijinirea femeilor în criză de sarcină și pentru profesionalizarea inițiativelor, organizațiilor și centrelor care oferă sprijin. (Oana Ariton și Ioana Bitnic - studenți Anul III Teologie Ortodoxă Asistență Socială - Iași și voluntari ai Centrului de consiliere și sprijin pentru copii și părinți „Buna Vestire” din cadrul Asociației „Sf. Voievod Ștefan cel Mare - Hârja”)
---------
Centrul de consiliere și sprijin pentru copii și părinți „Buna Vestire” din cadrul Asociației „Sf. Voievod Ștefan cel Mare - Hârja” a fost inaugurat de către Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, la data de 26 martie 2019.
Centrul de consiliere și sprijin pentru copii și părinți „Buna Vestire” oferă următoarele servicii:
- servicii și consiliere de asistență socială pentru mame minore și femei însărcinate;
- consiliere psihologică în situații de criză de sarcină;
- consiliere psihologică individuală pentru adolescente aflate în dificultate;
- direcționare către servicii medicale de specialitate; oferirea de ajutoare materiale în funcție de caz;
- consiliere juridică;
- ateliere de educație pentru sănătate pentru elevi și studenți;
- sprijinirea părinților și viitorilor părinți aflați în dificultate.
Scopul serviciului social este înfiinţarea şi dezvoltarea unui sistem realist şi eficient de servicii sociale pentru familiile aflate în situații de risc la nivel local, capabil să asigure incluziunea socială a categoriilor vulnerabile către care se adresează, creşterea calităţii vieţii, tratament egal, nediscriminare şi dreptul la o viaţă demnă pentru locuitorii din comunitate.
Obiectivele echipei de consiliere și susținere (asistent social, psiholog, preot, economist, jurist, voluntari) constau în oferirea grupului țintă (familii și copii aflați în situație de dificultate; femei în criză de sarcină; femei aflate în situații de violență; femei care solicită consiliere post-avort și post-divorț; părinți care așteaptă să li se nască copii și care doresc să primească informații și consiliere înainte de nașterea acestora) de: consiliere permanentă a femeilor aflate în criză de sarcină în vederea păstrării și nașterii copilului; îndrumare a tinerilor spre o viață morală, spirituală și intelectuală sănătoasă; susținere și promovare a drepturilor copilului născut și nenăscut; suport pentru familiile cu mai mulți copii; sprijinire a mamelor în creșterea copilului nou-născut prin oferirea de suport material și emoțional mai ales în primii ani ai vieții copilului și nu în ultimul rând, realizare a unor campanii de informare și conștientizare asupra educației pentru viață în rândul tinerilor.