Manifestările prilejuite de serbarea celei de-a XVIII-a ediție a Zilelor ”Episcop Melchisedec Ștefănescu” s-au încheiat miercuri, 16 mai, cu o serie de evenimente cultural-duhovnicești la care au participat preoți, profesori și tineri din cele șase protoierii ale Eparhiei Romanului și Bacăului. Acestea au debutat la Catedrala Arhiepiscopală ”Sf. Cuv. Parascheva” din Roman și s-au încheiat la mormântul vrednicului de pomenire ierarh.
Cea de-a patra zi, și ultima, a manifestărilor prilejuite de cea de-a XVIII-a ediție a Zilelor ”Episcop Melchisedec Ștefănescu” au debutat la orele 9.00, la Catedrala Arhiepiscopală, unde Dumnezeiasca Liturghie a fost săvârșită de IPS Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, alături de un impresionant sobor de preoți, reprezentați ai administrației Centrului Eparhial, dar și ai Protopopiatului Roman.
În cadrul slujbei, slujitorii sfintelor altare și credincioșii prezenți s-au rugat alături de chiriarh, fiind oficiată și o slujbă întru veșnică amintire a vrednicului de pomenire episcop Melchisedec la împlinirea a 126 de ani de la trecerea sa la cele veșnice.
Comuniunea de rugăciune a fost urmată de tradiționala procesiune la mormântul ”părintelui Autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române” situat din incinta Fundației care-i poartă numele, instituție reprezentativă pentru nu doar pentru Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, ci și pentru această zonă a Moldovei, aici funcționând o grădiniță, cabinete medicale, un Centru de zi pentru copii din familii în dificultate și un Centru social multifuncțional.
În curtea instituției, lângă bustul ierarhului, copiii de la Grădinița ”Episcop Melchisedec” au susținut un moment artistic. Apoi, IPS Arhiepiscop Ioachim a premiat câștigătorii fazei eparhiale a concursului patriarhal ”Unirea: Libertate și unitate”, ce s-a derulat sub îndrumarea Biroului de catehizare din cadrul Sectorului Cultural:
Locul 1 – Parohia „Sf. Gheorghe” Roman, Protopopiatul Roman, coordonator: preot Claudiu Maxim, cu proiectul: „Nouă ne pasă!” (Județul Neamț);
Locul 2 – Parohia „Buna Vestire” Răducanu Tg. Ocna, Protopopiatul Onești, coordonator: preot Vasile Panțâru, cu proiectul: „Tricolorul: Simbol al unității de neam”;
Locul 3- Parohia „Sf Andrei Criteanul”, Protopopiatul Bacău, coordonator: preot Gabriel Ichim-Radu, cu proiectul: „Ca toți să fie Una!”;
Mențiune – Parohia „Gura Văii”, Protopopiatul Buhuși, coordonator: Pr Mihai Macovei, cu proiectul: „Zestrea credinței”;
Mențiune – Parohia Conțești, Protopopiatul Sascut, coordonator: Pr. Ionuț Miron, cu proiectul: „Reprezint România creștină!”.
Între premiile oferite acestora s-a aflat și volumul ”Episcopul Melchisedec Ștefănescu – calea spre sfințenie”, semnat de ÎPS Arhiepiscop Ioachim, Arhimandrit Pimen Costea și preot Nicolae Hurjui, carte apărută la editura ”Filocalia” și lansată în seara zilei de marți, 15 mai, la Biblioteca Municipală ”George Radu Melidon” din Roman.
După acest moment, reprezentanți ai celor șase protopopiate din Eparhie și ai Consiliului Local Roman au depus coroane de flori la mormântul ierarhului comemorat, iar tinerii pezenți au fost răsplătiți cu produse de panificație de la Brutăria „Betleem” a Arhiepiscopiei.
Tot astăzi, la Gârcina, satul natal al vrednicului de pomenire ierarh Melchisedec Ștefănescu, la mormântul părinților săi, preotul Petrache și prezbitera Anastasia Ștefănescu, un sobor de preoți din Piatra Neamț și Roman, între care s-a aflat și o delegație a ÎPS Arhiepiscop Ioachim, a oficiat o slujbă de pomenire la care au luat parte alături de fii saului, reprezentați ai autorităților locale.