După ce în luna februarie, tot în cadrul întâlnirilor duhovniceşti dedicate seniorilor Parohiei Lazaret, părintele Flavius Balaban a prezentat cateheza „Familia Sfântului Vasile cel Mare – model de sfințenie pentru familia creștină”, de această dată tema aleasă a fost „Sfintele Emilia, Nona și Antuza, modele desăvârșite ale mamelor creștine”.

Într-o frumoasă continuitate duhovnicească, a fost reamintit faptul că familia Sfântului Vasile cel Mare rămâne una dintre cele mai luminoase dovezi că sfințenia se naște și se crește în familie. Sfânta Emilia, mama sa, împreună cu Sfânta Macrina cea Bătrână, au așezat în inimile copiilor temelia credinței vii, crescându-i în frică de Dumnezeu și în dragoste pentru viața duhovnicească. Din această familie binecuvântată au răsărit mai mulți sfinți ai Bisericii, arătând că o mamă credincioasă poate deveni izvor de sfințenie pentru întreaga lume.

Sfânta Nona este un exemplu de soție și mamă rugătoare. Ea a reușit, prin viața sa curată și prin rugăciune stăruitoare, să-l aducă pe soțul ei, Grigorie cel Bătrân, de la o rătăcire doctrinară la dreapta credință, acesta devenind mai târziu episcop. Sfântul Grigorie Teologul își descrie mama ca pe o femeie „care vorbea mai mult cu Dumnezeu decât cu oamenii”. Ea a fost prima care i-a vorbit despre Hristos, i-a insuflat dorul de viață curată și dragostea pentru adevăr.

În același duh de jertfelnicie și iubire a fost evocată viața Sfintei Antuza, mama Sfântului Ioan Gură de Aur, care a rămas văduvă la doar 20 de ani și a ales să se dăruiască în întregime creșterii fiului său, refuzând să se mai căsătorească. La rândul său, Sfântul Ioan Gură de Aur nu s-a despărțit de mama sa până la moartea ei, mărturisind că nu a dorit să o lase văduvă a doua oară. Acest exemplu a fost prezentat ca o mărturie vie a iubirii jertfelnice și a legăturii binecuvântate dintre mamă și copil.

Cele două cateheze au constituit pentru seniorii grupului un binecuvântat prilej de întărire în credință și de adâncă reflecție sufletească în Postul Mare. În cadrul celor două expuneri a fost reafirmat un adevăr fundamental al vieții creștine, și anume: familia este prima școală a formării omului și prima Biserică, în care copilul este crescut în duhul rugăciunii, al iubirii și al iertării.

În sânul familiei se așază temeliile credinței, iar căminul devine, prin rugăciune și credincioșie, loc al prezenței și lucrării harului dumnezeiesc. Modelul mamelor Sfinților și al familiilor acestora a fost înfățișat ca o mărturie grăitoare a credinței trăite și transmise cu statornicie din generație în generație.

Din aceste familii binecuvântate au răsărit sfinți ai Bisericii, ceea ce adeverește faptul că sfințenia este rodul unei lucrări îndelungate, înfăptuite în duhul iubirii de Dumnezeu și susținută prin rugăciune și exemplu personal.

În chip deosebit, mama creștină rămâne inima vie a familiei, locul tainic în care se plămădește credința încă din primii pași ai vieții. Prin blândețea ei, prin răbdarea în încercări și prin rugăciunea neîncetată, ea devine pentru copil prima icoană a iubirii lui Dumnezeu. Nu prin cuvinte multe, ci prin viața trăită în smerenie și jertfelnicie, mama sădește în sufletul celor mici dorul după cele sfinte și simțirea prezenței lui Dumnezeu în viața de zi cu zi.

În liniștea slujirii ei nevăzute, în grija pentru fiecare nevoie și în lacrima rostită în taină pentru copiii săi, mama creștină lucrează o adevărată liturghie a inimii, aducând înaintea Domnului întreaga familie. Astfel, ea devine nu doar ocrotitoare a căminului, ci și împreună-lucrătoare cu harul lui Dumnezeu la creșterea unor suflete vii pentru Împărăția cerurilor.

Astfel, fiecare familie este chemată să devină o adevărată școală de sfințenie, în care credința se mărturisește prin viață trăită și se transmite cu responsabilitate din generație în generație.

(Pr. Florentin Vornicelu)