Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, sâmbătă, 22 februarie 2025, în Parohia Români, Protopopiatul Roman, a avut loc cea de-a treia cateheză din cadrul Concursului Național Catehetic. Preotul paroh Pristavu Dumitru a susținut cateheza intitulată „Viața și activitatea Episcopului Melchisedec Ștefănescu”, aducând în atenția tinerilor rolul marcant pe care acest ierarh al Romanului l-a avut în istoria Bisericii și a neamului românesc.
În cadrul catehezei, participanții au avut ocazia să aprofundeze aspecte esențiale din viața și activitatea marelui ierarh. S-au evidențiat contribuția sa în dezvoltarea educației teologice și laice, implicarea activă în procesul Unirii Principatelor Române, precum și moștenirea sa culturală și academică. Totodată, s-a subliniat modelul de slujire și dedicare față de Biserică, reflectat în întreaga sa activitate pastorală și misionară.
La finalul întâlnirii, în contextul moșilor de iarnă, preotul paroh a săvârșit slujba Parastasului pentru ctitorii sfântului locaș, aducând un omagiu celor care au sprijinit de-a lungul timpului viața bisericească și comunitatea locală.