Sfântul Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, a fost serbat joi, 5 decembrie 2019, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, la Catedrala orașului Buhuși, în prezența părintelui Protopop Vasile Cozma, a unui sobor impresionant de preoți, reprezentanți ai autorităților locale, alături de mulțime multă de credincioși din această comunitate.
Catedrala Sf. Nicolae este binecuvântată, având alături de Sf. Ierarh ca ocrotitoare și pe Sf. Cuv. Parascheva care a poposit pentru o noapte la Buhuși, în pelerinajul din anul 1947, când a fost săvârșită slujba de sfințire a acestei Catedrale.
În calitate de gazdă, dar și de preot paroh al acestei comunități, părintele Protopop a săvârșit alături de soborul preoților prezenți slujba Vecerniei unită cu Litia ca mulțumire adusă lui Dumnezeu pentru toate darurile revărsate asupra acestei comunități.
Cuvântul de învățătură pregătit de pr. prof. Cozma Vasile Eduard, profesor de dogmatică în cadrul Liceului Teologic Episcop Melchisedec Roman și preot slujitor la Catedrala Sf. Nicolae din Bacău a scos în evidență principalele învățături ce se desprind din viața Sf. Ierarh Nicolae. Părintele a subliniat în mod deosebit latura social – filantropică a Sf. Nicolae, subliniind faptul că, deși face parte din categoria sfinților erudiți, el nu a lăsat scrieri teologice, dar cu toate acestea este un sfânt popular, asemănându-se cu Dumnezeu prin bunătate.
În acest context, părintele a explicat locul pe care il ocupă Sf. Nicolae între sfinții milostivi, făcând referire la Sf. Ioan Gură de Aur, care vede milostenia ca fiind folositoare, indiferent de conștiința celui căruia i se adresează și la Sf. Vasile cel Mare, care a pus bazele milosteniei organizate și instituționalizate (Vasiliadele), evidențiind discernământul ce trebuie avut de dăruitor față de primitor.
A fost șăvârșită și sluba de pomenire a ctitorilor și a tuturor celor care au contribuit la ridicarea acestei Catedrale, trecuți la cele veșnice, părintele Protopop mulțumind tuturor pentru prezența la această seară de rugăciune.