Caravana „Sănătate în comunitate” destinată tinerilor și copiilor din protopopiatul Onești

Sâmbăta, 1 iunie, începând cu ora 11, la Biserica „Sf. Împărați Constantin și Elena" din Onești,  se va desfășura proiectul socio-medical „Caravana-Sănătatea în comunitate". 
 

Evenimentul se adresează tinerilor și copiilor din comunitatea oneșteană, având scopul de a pregăti participanții să ofere un răspuns rapid și eficient în situațiile medicale de urgență în care viața unui om poate fi pusă în pericol. 

Astfel, echipa de specialiști a caravanei va prezenta o sesiune de prim ajutor, accentul punându-se pe partea practică a tehnicilor. Sunt așteptați copii și tineri din zona Oneștiului care sunt dornici să învețe și să exerseze tehnicile de prim ajutor, cât și voluntarii care vor implementa activități în taberele și școlile de vară eparhiale. 


Evenimentul se organizează cu sprijinul și binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului.

(Pr. Vlad Țuțurlan)