Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Ioachim, în contextul „Anului omagial al Sfinteleor icoane, al iconarilor și pictorilor bisericești", la biserica „Sfinți Împărați Constantin și Elena" din Agăș, s-a derulat în luna februarie, proiectul Educațional-Religios „Candoare, talent culoare și mărturisire prin Sfintele icoane“ , ce participă la Concursul Național de Creație „Icoana și școala mărturisirii “, faza pe protopopiat .
Ca urmare a bunei colaborări între biserică, școală și familie, la acest proiect derulat în Parohia Agăș din Protopopiatul Moinești participă un număr de 30 de copii din clasele I-VIII, care au posibilitatea să își descopere și dezvolte aptitudinile artistice, literare și mai ales să devină mărturisitori ai credinței și identități noastre naționale.
În data de 5 martie, în Duminica Ortodoxiei, copiii participanți la acest proiect au deschis în pridvorul bisericii parohiale o expoziție de icoane pictate de ei pentru a fi admirate de credincioșii veniți pentru închinare în sfântul lăcaș.
Sub îndrumarea preotului paroh Gheorghe Pașcu, a cadrelor didactice și a voluntarilor, acest proiect este un prilej de mărturisire a credinței ortodoxe și de cunoaștere și afirmare a valorii icoanei.
(Pr. Gheorghe Pașcu)