”Numai TU singur poți reuși, dar nu poți de unul singur!”
Sub acest cuvânt motivațional generos, Centrul pentru informarea, evaluarea și consilierea persoanelor dependente de alcool şi alte droguri -"Izvorul Tămăduirii", din cadrul Fundaţiei"Episcop Melchisedec" - Filiala Bacău a Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, a derulat miercuri, 15 martie o sesiune de informare şi conştientizare cu privire la consumul abuziv de alcool şi “etnobotanice” destinată elevilor de la Colegiul “Grigore Antipa” din Bacău.
Proiectul susţinut de echipa Centrului "Izvorul Tămăduirii" - Bacău cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, face parte dintr-o serie de zece astfel de acțiuni ce sunt prevăzute a se desfășura în sprijinul elevilor din liceele oraşului Bacău în cursul acestui an şcolar.
Activitatea s-a desfăşurat într-un mod inedit şi anume prin invitarea a 60 de elevi însoţiţi de profesorii diriginţi Eusebiu Burlacu, Teodora Stanciu şi Nuţa Plotogea la Centrul pentru sănătate “Oxigen” Bacău - clinică pentru tratarea dependenţelor, unde sunt internate 30 de persoane din toată ţara.
Aici a prezentat problematica dependenţei de alcool şi droguri Pr. Liviu Burlacu – Manager General - Coordonator Programe Terapeutice “Oxigen” şi Coordonatorul Centrului “Izvorul Tămăduirii” - Bacău împreună cu Psiholog clinician Cojoc Maria-Livioara - responsabil pentru consilierea persoanelor dependente şi codependente din cadrul aceloraşi Centre de tratament.
Abordând o problematică de mare actualitate a zilelor noastre, proiectul dorește să conștientizeze elevii participanți asupra pericolului reprezentat de consumul abuziv de alcool și dependența de etnobotanice și alte droguri, să sensibilizeze și să determine pe participanți pentru a face alegerile corecte și în cunoștință de cauză în viața de zi cu zi.
Deosebit de atractivă în cadrul activităţii a fost expunerea pe care au făcut-o patru persoane internate şi aflate în tratament şi care au povestit cu cuvintele lor experienţele cutremurătoare prin care au trecut şi care le-au determinat să apeleze la ajutor, cât şi bucuria de a se regăsi şi speranţa învierii la o nouă viaţă – viaţa fără droguri sau alcool.
Proiectul a fost primit cu deosebit interes şi deschidere, atât de conducerea Colegiului, dar mai ales de elevi. Expunerea s-a încheiat prin oferirea de răspunsuri pe tema acestei problematici cu care se confruntă tot mai frecvent comunitatea băcăuană.
(Pr. Daniel Marari)