Zeci de copii au primit daruri la Catedrala arhiepiscopală din Roman, în prima zi de Crăciun, din partea Preasfințitului Părinte Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului. Sfântul locaș s-a dovedit a fi neîncăpător pentru mulțimea credincioșilor prezenți la slujba arhierească.
Câteva sute de credincioși și zeci de copii au participat în ziua Nașterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos la slujba arhierească oficiată de Preasfințitul Părinte Ioachim Băcăuanul în catedrala ”Sf. Cuv. Parascheva” din Roman. În cadrul slujbei, cei mici, dar și cei mari, pregătiți duhovnicește și trupește, au fost împărtășiți de ierarh cu Sfântul Trup și Sânge al Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Conform tradiției, un moment deosebit l-a constituit oferirea de daruri, din partea Preasfinției Sale, tuturor copiilor prezenți la rugăciune, după ce, mai înainte, sufletele tuturor s-au bucurat de inefabilele colinde tradiționale. ”Nașterea Domnului înseamnă re-crearea lumii întru lumină, căci prin descoperirea tainei lui Dumnezeu, avem posibilitatea să devenim ființe noi prin Duhul Sfânt. Biserica ne invită să intrăm în taina luminii, a păcii și a bucuriei aduse de Hristos pentru a fi iluminați de harul lui Dumnezeu. Inimile noastre trebuie să tresalte de bucurie în ziua Crăciunului pentru darurile care se revarsă peste noi din prisosul iubirii Sale dumnezeiești nesfârșite. Chiar dacă suntem săraci, să nu ezităm a ne apropia de peștera lui Iisus, unde ne vom împlini de adevărata bogăție cea în veci nepieritoare. Nașterea lui Hristos este cea mai mare dintre taine, cea mai densă, care a fost revărsată, din iubirea Tatălui, peste lume. Deci să nu avem teamă, ci să lepădăm toate grijile lumii și să intrăm în taina iubirii lui Hristos, adică în acest fluviu de lumină și iubire, să o percepem, și apoi, încărcați cu energie, să o revărsăm mai departe peste lumea care este încă în umbra morții și în valea plângerii”, a spus Preasfințitul Ioachim Băcăuanul în cuvântul de învățătură. ”Mă rog Pruncului Iisus ca Anul mântuirii, 2014, să vă aducă tuturor multă sănătate sufletească și trupească, să vă umple vistieria inimilor cu bogății sufletești neperisabile, să vă dea puteri înnoitoare izvorâte din energia necreată a lui Dumnezeu, să vă aducă pacea și liniștea din pacea cea pe care El a revărsat-o peste lume la plinirea vremii, ca să aveți dragoste unii față de alții, iar iubirea milostivă a Preasfintei Treimi să aprindă candela stinsă în inimile celor care din cauza neștiinței sau sau a nerodirii credinței s-au îndepartat de Dumnezeu. Sărbători binecuvântate și la mulți ani”, a mai spus ierarhul.
Tot astăzi, în toate lăcaşurile de cult din cuprinsul Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, a fost citită în prima zi de Crăciun Pastorala la Naşterea Domnului a Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Eftimie al Romanului și Bacăului.