Câteva sute de credincioși oneșteni au luat parte la slujba Sfântului Maslu, oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim la mănăstirea ”Acoperământul Maicii Domnului” de la Valea Budului.
Bucuria postirii s-a împletit armonios cu cea a rugăciunii în comuniune în perioada postului Sfinților Apostoli. La ceas de seară, în cea de-a doua vineri din acest post, la biserica mănăstirii ”Acoperământul Maicii Domnului ”, alături de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim s-a aflat un sobor de preoți oneșteni și băcăuani, alături de câteva sute de credincioși veniți în pelerinaj special pentru Taina Sfântului Maslu. Pentru câteva ceasuri, ”Meteora” Bacăului a răsunat de cântări și rugăciuni, transformându-se într-o oază de mărturisire a credinței și de comuniune în jurului ierarhului locului. În cadrul slujbei, Înaltpreasfinția Sa a citit rugăciuni speciale de binecuvântare, pentru sănătatea trupească șu sufletească. Din partea preoților prezenți, cuvântul de mulțumire adresat ierarhului a fost rostit de preotul Constantin Alupei, protopop de Onești, care și-a exprimat mulțumirea de a fi fost părtaș, alături de preoții și credincioșii Oneșteni, la aceste momente de aleasă trăire întru Hristos Domnul.