Marți, 30 iunie 2020, Spitalul Municipal de Urgență Moinești a fost gazda unui eveniment cultural de excepție; vernisajul expoziției de pictură Blue Qarantine Story cu tema sacrificiului cadrelor medicale aflate în linia I a pandemiei SarS Cov.
Lucrările încântă ochiul și inima privitorului și prezintă chipuri de medici, asistenți medicali și ambulanțieri în luptă cu dușmanul nevăzut – nimicitorul virus. Pictura expusă o are drept autoare pe oneșteanca Luminița Pătrățeanu – jurnalist și artist, care cu un mixt de recunoștință, iubire și culoare, a transpus pe pânză, în ulei, imagini ale unui univers uman, trecut prin toate stările sale subtile, într-un moment anevoios al existenței lui.
Amfitrionul vernisajului a fost domnul Radu Bogdan Ghelu, scriitor, actor și regizor, iar tânăra Karina Luncanu a interpretat în cadrul evenimentului piese muzicale devenite emblematice pe mapamond în această perioadă.
Au luat cuvântul domnul prof. dr. univ. Cotîrleț Adrian - gazda evenimentului, domnul primar Valentin Vieru – primarul municipiului Moinești și părintele Costel Mareș - protoiereu al Protopopiatului Moinești.
Părintele protopop spunea: „Sănătatea este un dar de la Dumnezeu pe care trebuie să-l prețuim fiecare dintre noi, însă întotdeauna ceea ce tămăduiește și vindecă este frumosul și iubirea. Omul frumos este omul care iubește, iar iubirea curată este iubirea care se jertfește.
Am văzut în această perioadă multe lucruri care ne-au emoționat, am asistat la o jertfă din partea unora dintre noi, la o răstignire pe altarul dragostei de aproapele. Despre această jertfă ne vorbesc aceste tablouri expuse, despre frumos, despre iubire, despre ceea ce înseamnă a fi OM înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor.
Felicităm pe doamna Luminița Pătrățeanu pentru această inițiativă și totodată mulțumim și suntem recunoscători celor de față, dumneavoastră cei ce cu timp și fără timp, zi și noapte vegheați asupra sănătății oamenilor, vă dedicați viața, slujirii aproapelui și în acest fel slujiți lui Dumnezeu.”
Expoziția se desfășoară sub patronajul Primăriei Municipiului Moinești, a Spitalului Municipal de Urgență Moinești și a Protopopiatului Moinești și în acord cu legile sanitare impuse de starea de alertă în care ne aflăm. Toate lucrările expuse sunt donate Spitalului Municipal de Urgență Moinești și se doresc a fi o mângâiere celor ce trec prin boală și neputință și celor ce se fac mâinile tămăduitoare întinse aici pe pământ de Dumnezeu.