Șefii de promoție ai celor 34 de colegii și licee din județul Bacău au fost distinși cu diplome și premii constând în bani și cărți de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim, în cadrul unui eveniment desfășurat astăzi, 24 iunie, la biserica ”Sf. Ioan” din municipiul Bacău.
Șefii de promoție ai colegiilor și liceelor băcăuane au fost premiați de Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, arhiepiscopul Romanului și Bacăului, astăzi, 24 iunie, la biserica ”Sf. Ioan” din municipiul Bacău. Evenimentul, care a consemnat întâlnirea ierarhului pentru cel de-al patrulea an consecutiv cu cei mai buni dintre liceenii din județul Bacău, s-a desfășurat în contextul serbării ”Tinerii și mărturisirea credinței” la cunoscuta parohie din centrul orașului.
Sărbătoarea a debutat cu Dumnezeiasca Liturghie săvârșită în prezența icoanei Maicii Domnului făcătoare de minuni de la Mănăstirea Giurgeni adusă în pelerinaj la această biserică de ÎPS Părinte Ioachim dimpreună cu un sobor de preoți. Pe scena special amenajată în curtea sfântului lăcaș, credincioșii au trăit bucuria comuniunii întru rugăciune cu ierarhul, împărtășindu-se din cuvântul de învățătură al Înaltpreasfinției Sale despre personalitatea Înaintemergătorului și Botezătorului Ioan, nașterea sa și lucrarea Preamilostivului Dumnezeu în viața celui care ”este rugătorul la Hristos-proniator, iar la dreapta judecată înaintemergător”, după cum apare în poemul ”Sânziene”, compus de ÎPS Ioachim special pentru această zi de sărbătoare.
După Sfânta Liturghie, în prezența reprezentanților autorităților centrale, a urmat momentul recunoștinței, aprecierii și susținerii pe care Biserica, prin implicarea protopopiatelor din cuprinsul eparhiei, le arată față de tinerii eparhiei care s-au distins după cei patru ani de studiu și muncă. Ierarhul Romanului și Bacăului a transmis bucuria și prețuirea față de profesorii care au semănat învățătura și înțelepciunea în mintea și sufletele copiilor, evidențiindu-i acum pe cei mai buni dintre elevi. ÎPS Ioachim a oferit diplome, premii constând în bani și cărți, celor 43 de copii de la cele 34 de colegii și licee din județul Bacău. ”A fost un moment ce a încununat munca acestor minunați copii. Am avut bucuria deosebită de a avea în mijlocul parohiei ”Sf. Ioan” prezența ÎPS Arhiepscop Ioachim, care de mai mulți ani binecuvintează lucrarea profesorilor și elevilor din liceele și colegiile băcăuane. Activitatea s-a înscris în proiectul eparhial ”Lăsați copii să vină la Mine și nu-i opriți”. Dacă la începutul anului școlar, acest proiect eparhial se împlinește prin binecuvântarea familiei și a copiilor, fiind împărțite daruri materiale și financiare elevilor care doresc să continue studiile, acum, în luna iunie, a fost o bucurie a excelenței pe care Biserica a trăit-o alături de șefii de promoției din colegiile și liceele băcăuane”, a declarat preotul Costică Busuioc, protopop de Bacău.
La rândul său, preotul Ionuț Căsăneanu, inspector de specialitatea Religie în cadrul ISJ Bacău, și reprezentantul acestei instituții la evenimentul de la biserica ”Sf. Ioan”, a apreciat implicarea și susținerea pe care Eparhia Romanului și Bacăului le arată față de elevii merituoși din județul Bacău. ”Este cel de-al patrulea an consecutiv de când sunt premiați șefii de promoție ai celor 34 de colegii și licee din județ, fiind remarcați și profesorii din conducerea acestor instituții. Este de remarcat faptul că promovabilitatea examenului de bacalaureat la nivelul județului Bacău este una foarte mare, anul trecut clasându-ne pe locul 3 în țară. Biserica încurajează tinerii, prețuindu-le munca derulată de-a lungul celor patru ani de studiu. Parteneriatul dintre Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, Inspectoratul Școlar Județean Bacău și protopopiate, a făcut din această premiere o tradiție a respectului și prețuirii valorii din învățământul băcăuan”, a menționat preotul Ionuț Căsăneanu.
(Pr. Constantin Gherasim)