Peste 75.000 de lei investește anul acesta Arhiepiscopia Romanului și Bacăului în susținerea și ajutorarea elevilor defavorizați din cuprinsul eparhiei.
Peste 75.000 de lei investește Arhiepiscopia Romanului și Bacăului în susținerea și ajutorarea elevilor defavorizați din cuprinsul eparhiei, pe parcursul anului școlar 2015 - 2016. Anunțul a fost făcut de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim în prezența a peste 5000 de băcăuani, astăzi, 11 septembrie, la Catedrala ”Sf. Dumitru” – Narcisa din municipiul Bacău, acolo unde s-a aflat și icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Hadâmbu.
Copiii defavorizați, dar și cei cu posibilități materiale reduse, primesc și la începutul acestui an școlar burse de studiu, echipament școlar și ajutor sub multe alte forme în cadrul proiectului ”Lăsați copiii să vină la Mine și nu-i opriți”. Aceștia au fost selectați în baza unor anchete sociale derulate de parohii în colaborare cu instituțiile de învățământ. Acesta este cel de-al treilea an când, sub coordonarea directă a Înaltpreasfințitului Ioachim, în toate cele 6 protoierii din eparhie se desfășoară activități social-caritabile prin care, într-un cadru religios și festiv deopotrivă, copiilor li se oferă sprijin.Totul pentu ca aceștia să-și poată continua studiile, să rămână atașați de școală, de adevărate valori și pentru a înțelege, încă o dată, că Biserica promovează și susține educația și cultura în rândul tinerei generații, În această seară, peste 1500 de copiii au primit la Biserica ”Sf. Dumitru” pachete cu rechizite și dulciuri, după ce au asistat la slujba de binecuvântare oficiată de ierarhul locului. Atât cei mici, cât și părinții ori bunicii lor și-au exprimat mulțumirea de a simți că Biserica este alături de ei, bucurându-se de fiecare dar primit. Prin evenimentul organizat la sfântul lăcaș din zona Narcisa a debutat și în municipiul Bacău cea de a treia ediție a proiectului "Lăsați copiii să vină la Mine și nu-i opriți", ce se va încheia în ziua de 17 septembrie. Următoarea întâlnire a Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim cu elevii băcăuani va avea loc sâmbătă, 12 septembrie, de la ora 18, la Biserica "Sf. Împărați Constantin și Elena", unde ierarhul va oficia o slujbă de Te Deum pentru începutul anului școlar și va binecuvânta elevii, părinții și bunicii care vor participa la eveniment