Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, în Parohia „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din orașul-stațiune Târgu Ocna și în acest an a fost implementat Proiectul Eparhial „Lăsați copiii să vină la Mine”. Astfel, la inițiativa părintelui paroh Andrei Turcu, proiectul s-a desfășurat în duminica școlarului, ultima dinaintea începerii cursurilor noului an școlar.
Proiectul a debutat prin participarea copiilor la Sfânta Liturghie, unde s-au împărtășit cu Sfintele Taine și a continuat prin rostirea rugăciunii de binecuvântare a începutului de an școlar 2024-2025 și prin oferirea de rechizite celor peste 50 de copii prezenți. Părintele paroh a transmis școlarilor cuvântul de binecuvântare a ierarhului, mulțumind totodată cadrelor didactice și părinților prezenți.
Activitatea are ca scop promovarea valorilor creștine în formarea noii generații și lupta împotriva abandonului școlar.