Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a sfințit astăzi, 2 septembrie, așezământul social-filantropic ”Sf. Nicolae” din Parohia Chilii (Protopopiatul Roman).
În cea de-a doua zi a noului an bisericesc, sâmbătă, 2 septembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a săvârșit slujba de sfințire a Așezământului social-filantropic cu hramul ”Sf. Nicolae” din Parohia Chilii (Protopopiatul Roman). Sărbătoarea comunității a fost precedată de Dumnezeiasca Liturghie oficiată de un sobor de preoți din comuna Valea Ursului și împrejurimi sub protia părintelui arhimandrit Andrei Ioniță, mare ecleziarh al Catedralei Arhiepiscopale ”Sf. Cuv. Parascheva” din Roman. Sfințirea așezământului social filantropic a consemnat și comemorarea preotului Viliche Valerică, trecut la Domnul în luna noiembrie a anului trecut, Înaltpreasfinția Sa oficiind și slujba parastasului pentru vrednicul de pomenire slujitor al sfântului Altar și pentru fiica acestuia, Alexandra. În cuvântul rostit, ierarhul a prezentat importanța activității social-filantropice în viața parohială, evidențiind comunitatea din comuna Valea Ursului și satul Chilii în mod deosebit, care păstrează tradiția sfintei noastre Ortodoxii. Pentru activitatea desfășurată în parohia încredințată spre păstorire, la propunerea preotului protopop Dragoș Munteanu, ÎPS Ioachim l-a hirotesit iconom pe preotul paroh Moldovanu Ciprian Marius, oferind distincții de vrednicie celor care s-au implicat alături de Biserică în susținerea și promovarea valorilor spirituale.
(Pr. Constantin Gherasim)