Arhiepiscopia Romanului și Bacăului sprijină construirea Catedralei Mântuirii Neamului

 La inițiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a emis o hotărâre prin care a statornicit ca în toate parohiile din cuprinsul Patriarhiei Române să fie organizate colecte pentru sprijinirea construcției Catedralei Mântuirii Neamului din București.

 

        Astfel, cu binecuvântarea și sprijinul  Înaltpreasfințitului  Ioachim, în cadrul Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, prin sectorul Patrimoniu și Construcții Bisericești din cadrul Centrului eparhial Roman, a fost intensificată acțiunea de colectare a fondurilor pentru edificarea Catedralei Mânturii Neamului din București.

        Urmare acestei acțiuni, în anul 2017 a fost transferată către Patriarhia Română suma de 211448 lei, pentru edificarea Catedralei Mântuirii Neamului, suma totală transmisă între anii 2011-2017 fiind de 1137068 lei, fapt evidențiat în situația încasărilor Colectei Naționale CMN, întocmită de către Sectorul Economic al Patriarhiei Române, care a clasificat Arhiepiscopia Romanului și Bacăului pe locul 4, în rândul celor 41 de Eparhii din cuprinsul Patriarhiei Române.

       Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim adresează preoților și credincioșilor din Arhiepiscopia Romanului și Bacăului un cuvânt de mulțumire:

        Având în vedere faptul că la data de 30 noiembrie 2018 va fi sfințită această Catedrală, emblematică pentru poporul român, îndemnăm clerul și credicioșii eparhiei noastre să sprijine în continuare acestă acțiune de strângere de fonduri arătând prin aceasta dragostea față de Biserica lui Dumnezeu și față de neamul nostru stămoșesc dreptcredincios. Mulțumim pe acestă cale donatorilor, preoților parohi și responsabililor cu colecta CMN la nivel de protopopiate, pentru modul exemplar în care s-au implicat în această acțiune!

                                  (Pr. Paleu Gheorghe, consilier Patrimoniu şi Construcţii Bisericeşti)