Numeroase persoane cu venituri mici ori cu o situație material-financiară precară primesc o masă caldă la Fundația ”Episcop Melchisedec” din municipiul Roman. Cu o activitate social-filantropică și cultural-educativă centrată de comunitatea romașană, Fundația ”Episcop Melchisedec” reprezintă una dintre instituțiile emblemă ale Eparhiei Romanului și Bacăului.
Ajunge devreme în curtea Fundației ”Episcop Melchisedec” din Roman. Se așază pe băncuța de lângă Cantina Socială și așteaptă ora servirii prânzului. Stă liniștită, privind cu seninătate bustul ierarhului care în urmă cu peste un secol a lăsat prin testament ca aici, la Roman, să funcționeze un așezământ pentru cei nevoiași. Ține strâns în mână pungulița cu pastile. Trebuie să ia un medicament la ora 11.00. Fix înainte de începerea servirii prânzului. ”Nu știu ce m-aș fi făcut fără mâncarea pe care o primesc de la Cantina Fundației. Mă ajută foarte mult. Am pensia socială, foarte mică, și nu mă descurc singură”, mărturisește bătrâna Anica. ”Am copii, dar sunt departe. Nu sunt în țară. Și, de ceva vreme, nu mă mai caută nici măcar la telefon. Sunt singură…”, oftează ea. Cu toate dificultățile pe care le întâmpină în viața de zi cu zi, femeia nu-și poate ascunde bucuria de a vedea lucrarea lui Dumnezeu în viața ei. ”Toată viața am fost legată de biserică. În tinerețe, am ajutat și eu, lucrând în grădinărit, la Episcopie. Și atunci mi-a dat Cel de Sus să întâlnesc oameni deosebiți care mi-au fost alături și m-au ajutat foarte mult”, și-a amintit bătrâna. La cei aproape 80 de ani, este una din zecile de romașcani care primesc, zilnic, sprijin în cadrul instituției de pe strada Alexandrul cel Bun devenită un punct de referință pe harta serviciilor social-filantropice și educaționale din zona Romanului. ”Beneficiarii serviciilor sociale au, fiecare, un dosar personal. Una dintre condițiile de înscriere în acest proiect prin care se oferă o masă caldă în fiecare zi este venitul modest, ce nu le permite oamenilor decât strictul necesar și poate nici măcar atât”, a explicat preotul Cătălin Crețu, angajat în cadrul Fundației ”Episcop Melchisedec”. Alături de bătrâna A. C., în jurul prânzului, alți oameni singuri, uitați sau neglijați de cei care ar trebui să le fie mai aproape, pășesc pe poarta fundației cu încredințarea și convingerea că Biserica a rămas singurul reazem în pragul bătrâneții. Vin să primească nu doar alimente, ci și un cuvânt de mângâiere, un sfat duhovnicesc, chiar și de servicii medicale oferite la cabinetul de specialitate aflat în imediata apropiere. ” Cunoaștem problemele și dificultățile cu care se confruntă fiecare dintre ei. Plecând de la imperativul creştin al iubirii faţă de semeni, Fundaţia îşi propune să concretizeze cât mai mult din idealurile creştine ale filantropiei şi comuniunii de iubire. Misiunea este îndeplinită prin programe sociale, medicale, comunitare, educative, culturale, ecologice şi de voluntariat”, a explicat maica Dionisia Șchiopu, directorul Fundației ”Episcop Melchisedec” din Roman. Inițiator și coordonator al activităților multiple derulate de această instituție, de peste un deceniu, IPS Arhiepisocop Ioachim s-a implicat în acest proiect menit să accentueze imaginea Bisericii ca instituție implicată activ și afectiv în viața comunității, îndemnându-i pe toți cei interesați să se implice. ”Hristos cel înviat binecuvintează extensiunea socială a Bisericii Sale. Hristos ca Persoană se află în fiecare din noi, indiferent de starea sa socială; de aici şi grija pe care trebuie să o avem faţă de semenii noştri. Comunitatea creştină este fondată pe porunca iubirii, care are două obiective precise: iubirea de Dumnezeu şi iubirea faţă de aproapele: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta şi cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău; Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. În aceste două porunci se cuprinde toată legea şi proorocii” (Matei 22, 37-40). Avem încredinţarea că veţi fi sensibilizaţi de apelul nostru şi veţi răspunde cu dragoste şi generozitate la aceste acţiuni ale Fundaţiei „Episcop Melchisedec”, a declarat ierarhul.
Despre activitățile și proiectele acestei fundații se pot afla infornații pe site-ul: http://fundatiamelchisedec.ro/
(pr. Constantin Gherasim)