Proiect social-filantropic derulat în Parohia Poienița, Protopopiatul Roman.
Cu binecuvântarea ÎPS Arhiepiscop Ioachim și urmând îndemnul Sf. Isaac Sirul: „Să întinzi brațul tău spre ajutorul aproapelui ca să primești brațul lui Dumnezeu în ajutorul tău", tinerii din parohia Poienița (Protopopiatul Roman), și-au manifestat dorința de a participa la activitățile propuse de părintele paroh Gabriel Adrian Andrei în cadrul proiectului „Mâini întinse spre lucrarea poruncilor lui Dumnezeu". Activitatea intitulată „Ajutorarea semenilor - moment de întâlnire cu Hristos", s-a desfășurat în perioada 7 - 10 martie. „Scopul acestui proiect este de a cultiva dragostea față de aproapele și de a-i educa pe copii să își ajute semenii aflați în suferință: bătrâni bolnavi, singuri, copii abandonati sau în situații speciale, familii sărace etc. În acest sens, un grup de 12 copii din parohia noastră au mers la 2 femei (bunica Aglaia Ipate de 92 de ani și Mirela Condrea - în grea suferință) ajutându-le la treburile gospodărești. „Experiența a fost unică și cu mult folos duhovnicesc pentru toată lumea, pe alocuri presărată cu lacrimi de bucurie. Acest proiect se va repeta lunar pentru că a face o bucurie este un lucru mare" a spus Pr. Gabriel Adrian Andrei.