Materiale de construcții, alimente, haine și produse electrocasnice au fost împărțite astăzi familiilor afectate de inundații din parohia Helegiu. Ajutoarele au fost adunate în prima parte a colectei derulate în aceste zile în Protopopiatul Bacău, ca urmare a îndemnului făcut de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim.
Peste 10 tone de alimente, produse electrocasnice și îmbrăcăminte au fost duse astăzi în satul Helegiu, fiind împărțite familiilor afectate de inundațiile produse săptămâna trecută. Acestea au fost strânse, la inițiativa Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, de către parohiile din Protopopiatul Bacău, care s-au implicat în organizarea unei colecte speciale pentru ajutorarea sinistraților din zona Oneștiului. Într-un timp scurt, de duminică și până marți, 7 iunie, ascultând îndemnul ierarhului, preoții și credincioșii s-au mobilizat pentru a veni în sprijinul semenilor greu încercați de vicisitudinile naturii. Înainte de a lua drumul către oamenii grav afectați de revărsarea apelor, rodul milosteniei și generozității creștine a fost binecuvântat de ierarhul Eparhiei Romanului și Bacăului, care în această dimineață a fost prezent la sediul Protoieriei Bacău, coordonând personal această impresionantă lucrare social-filantropică. De aici, sub organizarea preotului protopop Costică Busuioc, tonele de ajutoare au ajuns în satul Helegiu, unde speranța și bucuria ajutorului primit au depășit orice imaginație. Mai ales că familiile afectate de ploi au primit și ajutoare constând în materiale de construcție, achiziționate din banii colectați în parohii. ”Pe lângă ajutoarele constând în alimente, haine și electrocasnice, fiecărei familii a cărei casă a fost distrusă sau afectată de inundații i s-au dăruit 30 de saci de ciment, urmând a primi și cherestea pentru construcție”, a explicat preotul Ilarion Mâță, inspector în cadrul sectorului social-filantropic al Eparhiei Romanului și Bacăului. În fața acestui ”val” de ajutoare umanitare creștinești, protopopul de Onești, preotul Ioan Bârgăoanu, a mulțumit Înaltpreasfințitului Ioachim, pentru purtarea de grijă, părintelui protoiereu Costel Busuioc și, prin el, tuturor celor care au ajutat pe cei în nevoi.
La rândul său, preotul Taraipan Constantin, slujitor de peste două decenii în parohia Helegiu, și-a exprimat gratitudinea personală, dar și a credincioșilor săi față de acest gest extraordinar. ”Mulțumesc Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, în numele meu, personal, și al oamenilor din această localitate, pentru implicarea în ajutorarea familiilor afectate de inundații. Este un sprijin extraordinar. Gândiți-vă că, în timpul inundațiilor, în unele case apa a ajuns până la nivelul acoperișului. A fost foarte greu pentru acești oameni care, în marea lor majoritate, sunt pensionari, cu venituri mici”, a declarat preotul Taraipan Constantin. Colecta pentru familiile sinistrate din zona Oneștiului va continua până duminică, 12 iunie, în toate parohiile din cuprinsul Eparhiei Romanului și Bacăului. (pr. Constantin Gherasim)