La Catedrala arhiepiscopală din Roman a fost oficiată slujba Ceasurilor Împărătești și Sfânta Liturghie din ajunul Crăciunului.
În dimineața Ajunului Crăciunului, la Catedrala arhiepiscopală ”Sf. Cuv. Parascheva” din Roman, a fost oficiată slujba Ceasurilor Împărătești, urmată de Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare. După aceasta, preoţii slujitori ai Catedralei arhiepiscopale au binevestit Naşterea Domnului Preasfințitului Părinte Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului. Potrivit tradiţiei Bisericii Ortodoxe, preoţii au mers cu icoana sărbătorii imediat după oficierea Sfintei Liturghii. Aici a fost săvârşită o slujbă de polihroniu, iar Preasfinția Sa a adresat celor prezenţi un scurt cuvânt de învăţătură în care le-a vorbit despre importanţa Praznicului Naşterii Domnului şi a mersului cu Icoana.