Cu binecuvântarea Părintelui Patriarh DANIEL, în perioada 5-6 octombrie 2020, la sediul Centrului cultural - social „Familia” din localitatea Pantelimon, județul Ilfov, a avut loc întâlnirea semestrială a membrilor Federației Filantropia și a consilierilor sociali din Patriarhia Română.
În data 05.10.2020, Părintele Consilier Patriarhal Ciprin Ion Ioniță de la Sectorul social – filantropic și misionar, a prezidat ședința Consiliului Director și Adunarea Generală a celor 23 organizații reprezentative ce compun Federația Filantropia a Patriarhiei Române.
Pe ordinea de zi au fost dezbătute următoarele teme:
- Situația cursurilor de formare profesională autorizate destinate angajaților din cadrul ONG-urilor Federației Filantropia;
- Donația organizației International Orthodox Christian Charities (IOCC) constând în kit-uri școlare;
- Oportunități de finanțare din fonduri europene pentru dezvoltarea unor servicii de paliație, respectiv a unor Centre Comunitare cu servicii integrate destinate vârstnicilor;
- Prezentarea raportului final al proiectului finanțat de IOCC privind autorizarea și derularea programului de formare profesională ”Consilier în domeniul adicțiilor”;
- Stadiul proiectelor depuse spre finanțare și aflate în evaluare administrativă;
- Prezentarea noilor propuneri de proiecte spre obținere finanțare, adresate IOCC (dotarea Caselor de tip familial pentru copii cu echipament de încălzire și activități educative pentru copii) și Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile - FDSC (dezvoltarea organizațională a ONG-urilor mici);
- Oportunități de colaborare – prezentare activitate organizația ”Împreună pentru o Românie modernă”;
- Aprobarea noii direcții de cercetare academică: „Federația Filantropia și istoria recentă a filantropiei în Biserica Ortodoxă Română”, studiu ce va fi coordonat de Pr. Ilarion Mâță, consilier eparhial la Sectorul social - filantropic și misionar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului.
La această întâlnire au participat cele două reprezentante ale Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, Asociația Sf. Voievod Ștefan cel Mare - Hârja (coordonată de Pr. Ilarion Mâță) și Asociația Creștină de Caritate și Ajutor „Ovidenia Bacău 2005” (reprezentată de Pr. Radu Ovidiu).
În data de 06.10.2020, a avut loc Întâlnirea Consilierilor eparhiali, coordonatori ai sectoarelor social-filantropice din cuprinsul Patriarhiei Române, cu următoarea tematică:
- Prezentări ale activităţii social-filantropice desfăşurate în cadrul fiecărei eparhii de la ultima întâlnire (25 noiembrie 2019) până în prezent, și mai ales în perioada de pandemie;
- Programul "Masa bucuriei" – implementare;
- Situația cursurilor de formare profesională pentru angajaţii din cadrul eparhiilor;
- Situaţia preoţilor din unităţile bugetare;
- Dificultăţile întâmpinate în derularea activităţilor social-filantropice;
- Discuții privind posibilitatea înființării unor servicii sociale destinate femeilor aflate în criză de sarcină;
- Prezentarea implicării eparhiilor în campanii de donare de sânge;
- Oportunităţi de colaborare.
Reprezentantul Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, Pr. Ilarion Mâță, consilier social, a prezentat Raportul de activitate și prioritățile social-filantropice și misionare ale eparhiei, cât și stadiul proiectelor și programelor eparhiale aflate în derulare. (Răzvan - Dumitru Radu)