Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, în perioada 23-27 august a.c, proiectul „Vacanță în tinda Bisericii” de tip școală de vară s-a desfășurat și în parohiile Păncești, Glăvănești și Stănișești din Protoieria Sascut.
Parohia Păncești a implicat în aceste activități 60 de copii ai comunei, tabăra de vară devenind astfel un prilej de cunoaștere și petrecere a timpului liber cu folos pentru tinerii acestei comunități.
Voia bună și jocurile educativ-interactive au fost prezente în toată această perioadă datorită voluntarilor și enoriașilor din parohie care au contribuit pentru realizarea taberei de vară. Celor mici le-au fost prezentate cateheze ( "În biserică ca și în cer", „Și sfinții au fost copii”, „Despre post”, „Despre Sfintele Icoane”), au participat la un atelier de pictat icoane pe sticlă și la o multitudine de jocuri ale copilăriei desfășurate în aer liber.
De asemenea, cu sprijinul doamnei profesor Sandu Ionela, copiii au desfășurat o activitate de redescoperire a portului popular specific satului Păncești, al obiceiurilor și dansului popular, iar doamna asistent medical Diaconu Hermina a realizat o dezbatere privind regulile de igienă și măsurile de prim-ajutor.
Toată această frumoasă perioadă a fost încununată de o excursie la Salina Târgu Ocna și un pelerinaj la Mănăstirea Măgura Ocnei, organizată cu sprijinul Consiliului parohial și al domnilor Ilie Ionel și Irinel Tănase.
Alături de doamnele prof. Pârvan Anca și Cerbu Gabriela, copiii au redescoperit frumusețea unui cerc literar, în care s-au dezbătut cuvinte cu tâlc, proverbe din bătrâni și citate celebre. Tot acum, partcipanții au fost implicați și în atelierul "Minte trează și suflet bucuros în trup sănătos".
Părintele Pașcu Gheorghe de la Parohia Glăvănești, alături de tinerii și voluntarii din comună, a început școala de vară cu săvârșirea Sfintei Liturghii după care au fost adresate diferite întrebări religioase părintelui, în funcție de nelămuririle fiecăruia. Cei mici au desenat, au intonat cântece religioase, s-au jucat în aer liber și au fost părtașii unei demonstrații la sediul Jandarmeriei din Podu Turcului unde le-a fost prezentat echipamentul de protecție, regulile de autoapărare și sfaturi pentru evitarea situațiilor dificile.
În ultima zi a avut loc un pelerinaj la Mănăstirea Răchitoasa, alături de dl. primar Tilibașa Gheorghe și profesorii școlilor din comună.
În Parohia Stănișești, fiecare zi a școlii de vară a început cu un program de rugăciune după care, părintele Codrin Gheorghiță a prezentat diferite cateheze ( „Despre Sfânta Cruce”, „Icoana Maicii Domnului Trihirussa”). Totodată, copiii au realizat ateliere de pictură, au participat la activități sportive în aer liber și au cântat alături de voluntarii care i-au supravegheat și coordonat în această perioadă.
(Apostu Alexandru, asistent social al Protoieriei Sascut)