Cu binecuvântarea IPS Ioachim luni, 18 aprilie, în contextul Anului omagial al educației tineretului ortodox, în Parohia Podu-Turcului I din Protopopiatul Sascut s-a desfășurat un workshop cu tema: „Prietenia adevărată, cale spre mântuireˮ.
Programul zilei, gândită ca o zi a tinerilor ortodocși din Podu-Turcului, a cuprins mai întâi săvârșirea Sfintei Liturghii a Darurilor în biserica „Sf. Ilie” din Podu-Turcului (la care au participat elevi de la liceul menționat), cântările la strană fiind executate de corul Liceului Teologic Episcop Melchisedec” din Roman. A impresionat în mod deosebit momentul împărtășirii copiilor, a tinerilor și a vârstnicilor în cadrul Sfintei Liturghii - o comuniune în Hristos în adevăratul sens al cuvântului. A urmat apoi un Concert pascal susținut de corul Liceului Teologic „Episcop Melchisedec” și Workshop-ul „Prietenia adevărată, cale spre mântuireˮ. Tinerii prezenți s-au împărțit în 7 grupe de lucru, fiecare grupă având ca ocrotitor un sfânt: Sf. Ilie, Sf. Gheorghe, Sf. Dimitrie, Sf. Stelian, Sf. Nicolae, Sf. Antipa și Sf. Vasile, după care s-a dezbătut tema pusă în discuție.
A contat foarte mult prezența elevilor seminariști de la Roman, care au punctat importanța prieteniei și din punct de vedere teologic, cei prezenți manifestâdu-și dorința de a organiza și pe viitor astfel de întâlniri.
Mulțumim pentru colaborare: Fundației Melchisedec- Filiala Bacău, Liceului Teologic „Episcop Melchisedec” din Roman, Liceului Tehnologic „Alexandru Vlahuță” din Podu-Turcului, Parohiei Podu-Turcului I și preoților din cadrul Cercului Pastoral „Preot Enache Herescu”.
(Pr. Ioan Negoiță)