În ziua de 6 aprilie 2020, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, donațiile preoților din Protopopiatul Bacău au fost îndreptate către Spitalul de Pneumoftiziologie din Bacău.
Aici, în urma consultării cu responsabilii unității medicale, s-au identificat tipurile de echipamente și aparatură medicală absolut necesare pentru condițiile actuale.
„Sănătatea, atât spirituală cât și trupească, a fost o preocupare din totdeauna a Bisericii, cea care continuă învățătura și îndemnul Mântuitorului Hristos: „Tămăduiţi pe cei neputincioşi, înviaţi pe cei morţi, curăţiţi pe cei leproşi, pe demoni scoateţi-i; în dar aţi luat, în dar să daţi.
” (Matei 10, 8).
În acest context al pandemiei ce cuprinde întreaga lume și, nemijlocit, afectează pe tot mai mulți dintre fiii neamului românesc, preoții Protopopiatului Bacău, luând exemplul Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, care și-a donat salariul său mai multor centre spitalicești, au dorit, cu empatie și solidaritate creștină, să vină în întâmpinarea nevoilor stringente cu care Spitalele din municipiul Bacău se confruntă. Totalul donațiilor au fost 65.000 lei, sumă din care s-a putut achiziționa aparatură medicală pentru Spitalul de Pneumoftiziologie din Bacău”, a spus părintele protopop Pr. Costică Busuioc.
În urma acestei acțiuni caritabile, managerul Spitalului, d-l Farmacist Mădălin Nicolae Pârâianu, a transmis următorul mesaj de mulțumire:
„Înaltpreasfinția Voastră,
Permiteți să Vă adresăm mulțumiri din partea întregului colectiv al Spitalului de Pneumoftiziologie Bacău pentru donația făcută. Mulțumim Părintelui Protopop Costică Busuioc și fiecăruia dintre preoții săi, care îndeplinesc, în acest context pandemic, pe lângă lucrarea spirituală din biserici și pe cea materială din spitale.
Grație generozității dumneavoastră și a instituției Bisericii, pe care o reprezentați, vom reuși să achiziționăm aparatură și echipamente medicale, în valoare de 65.000 lei:
- 1 monitor de funcții vitale cu NIBP și temperatură
- 2 infuzomate
- 1 termometru
- 1 pulsoximetru.
De cele mai multe ori, este adevărat, nu ne putem cunoaște îngerii sau binefăcătorii, dar știm că ei sunt prezenți în viețile noastre. Ne-ar face o deosebită plăcere să vă întâlnim și să vă mulțumim personal pentru bunătate. Porțile Spitalului de Pneumoftiziologie Bacău, dar și inimile noastre, vă sunt mereu deschise.
Permiteți-ne, Înaltpreasfinția Voastră, să vă știm aproape de noi și acum, în aceste zile de grea încercare, dar și cu prilejul altor evenimente la care vom avea onoarea să vă invităm.
Trăim mereu cu certitudinea că doar uniți putem face lumea mai bună și, în cazul nostru, mai sănătoasă. Cu gândul la ce am făcut până acum și cu speranța la ce vom face împreună de aici înainte, Vă mulțumim pentru tot.
Cu cele mai alese sentimente de stimă și considerație,
Colectivul Spitalului de Pneumoftiziologie Bacău.”
(pr. Ciprian-Ioan Ignat)