Sâmbătă, 3 ianuarie, și duminică, 4 ianuarie 2015, va avea loc slujba proclamării oficiale a întronizării celui de-al 77-lea ierarh ce a fost ales de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în ședința din 16 decembrie 2014, pentru a păstori preoții și credincioșii din Arhiepiscopia Romanului și Bacăului.
La manifestările prilejuite de acest moment istoric, ce urmează să se desfășoare în municipiile Bacău și Roman, au fost invitați ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, oficialități județene și locale, oameni de cultură, preoți, profesori de teologie, stareți și starețe, călugări și credincioși.
Din programul liturgic al celor două zile amintim:
Sâmbătă, 3 ianuarie 2015
Ora 16.30 - Slujba Vecerniei cu Litie, la Catedrala „Înălțarea Domnului” - Bacău, întâmpinarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, și a ierarhilor prezenți la evenimentul înverstirii Preasfințitului Părinte Ioachim Băcăuanul, ca arhiepiscop, cu schimbarea titulaturii în Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului.
Duminică, 4 ianuarie 2015
Ora 09.00 Sfânta Liturghie arhierească;
Ora 12.00 Slujba de întronizare, urmată de citirea Gramatei mitropolitane de instalare a Preasfințitului Ioachim Băcăuanul ca Arhiepiscop al Romanului și Bacăului și oferirea însemnelor chiriarhale.
Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, evenimentul de la Roman va fi transmis în direct prin intermediul televiziunii Patriarhiei Române, Trinitas TV.