Sectorul Social – Filantropic și Misionar, în urma analizei de nevoi centralizate de la fiecare protopopiat și ONG eparhial, a oferit 1000 de kituri școlare copiilor cu risc de abandon școlar și marginalizare socială din Arhiepiscopia Romanului și Bacăului.
Cu binecuvântarea Inaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, Sectorul Social – Filantropic și Misionar, în perioada 13-19 noiembrie 2020, a finalizat procesul analizei de nevoi, transportul și distribuirea a 1000 de kituri școlare către toate protopopiatele, unitățile de cult și ONG-urile eparhiale care desfășoară activități social – educaționale.
Acest demers s-a înscris în Programul social eparhial „Donație pentru Educație” și a fost posibil datorită sprijinului direct al Federației Filantropia a Patriarhiei Române, prin intermediul celor două ONG-uri eparhiale membre din Eparhia Romanului și Bacăului, Asociația „Sf. Voievod Ștefan cel Mare – Hârja” și Asociația „Creștină de Caritate și Ajutor Ovidenia Bacău 2005”.
Kiturile școlare urmează să fie distribuite în perioada imediat următoare și să ajungă la copiii implicați în programele social-educaționale desfășurate de protopopiate, parohii și ONG-urile eparhiale.
Kiturile școlare conțin rechizite (caiete, creioane normale și cerate, radieră, ascuțitoare, pixuri) și un rucsac școlar, absolut necesare procesului educativ, chiar și în varianta educției online.
(Pr. Ilarion Mâță)