Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, în bisericile municipiului Bacău și în tot cuprinsul Protopopiatului Bacău au fost oficiate slujbe de Te-Deum și rugăciuni speciale cu prilejul serbării a 157 de ani de la Unirea Principatelor Române; preoții și credincioșii, copiii și tinerii de toate vârstele, au înălțat rugăciuni și au intonat cântece patriotice, au evocat personalitățile implicate în actul Unirii Principatelor și au purtat stindarde tricolore comemorând evenimentele din ziua de 24 ianuarie 1859.
Duminică, 24 ianuarie 2016, la sala Ateneului din Bacău, preoți și credincioși deopotrivă au participat la spectacolul oferit băcăuanilor de către Ansamblul Profesionist Busuiocul, în colaborare cu Protopopiatul Bacău, rememorând evenimentele și bucuria Unirii de la 1859, înfăptuită prin alegerea domnitorului Alexandru Ioan Cuza.
Evenimentul cultural a început cu intonarea Imnului de stat „Deșteaptă-te Române” și „Hora Unirii”, moment în care toți cei prezenți în sală s-au ”unit în credință și simțire”, ținându-se de mâini și cântând împreună. Preotul Avram Ionuț a intonat cântecul patriotic „Unirea”, evocând semnificațiile actului istoric și personalitatea domnitorului Cuza, subliniind puterea credinței în Hristos a poporului român.
Domnul profesor Petrică Vlase, coordonator al Ansamblului Profesionist Busuiocul, în alocuțiunea sa, a expus ideea ”reîntregirii poporului român în credință și simțire”, dând glas credinței comune a tuturor celor prezenți că ”jertfa înaintașilor nu a fost zadarnică și că România de mâine va fi la fel de iubită ca în timpul făuritorilor ei”.
De altfel, în această zi, în toate bisericile din Protopopiatul Bacău, preoții și credincioșii s-au rugat pentru făuritorii Unirii și au interpretat cântece patriotice pentru a cinsti așa cum se cuvine ziua de 24 ianuarie.