Ziua Recunoștinței în Parohia Bărcu

Duminică, 22 octombrie 2017, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, în Parohia Bărcu din Protopopiatul Buhuși, a avut loc săvârșirea unei slujbe de mulțumire denumită în zonă Ziua Recunoștinței, și care anul acesta a ajuns la cea de-a XX- a ediție.

 

La slujba de mulțumire pentru toate binefacerile primite de la Dumnezeu au participat preoţii din comuna Români şi credincioşii din sat, dar și din alte localități învecinate.

În cadrul acestei slujbe au fost binecuvântate de către preoții slujitori, 60 de cupluri care au împlinit peste 45 ani de împreună viețuire.

Cu această ocazie, tuturor sărbătoriților li s-au oferit daruri și câte o distincție de vrednicie din partea părintelui paroh.

În curtea bisericii, organizatorii au amenajat „colțul toamnei”, care a încântat pe toți cei prezenți, în special pe copii, care au putut observa cât de gospodari sunt locuitorii satului.

Într-o atmosferă încărcată de emoție, d-na profesoara Mariana Barcan a încântat audiența cu interpretarea unor cântece populare despre familie, despre părinți, iar ansamblul de dansuri populare „Românașii din Goșmani ”, îndrumat de d-na învățătoare Verginia Ursache, a prezentat o suită de dansuri populare.

Pentru organizarea acestei sărbători, părintele paroh Gheorghe Ursache a avut sprijinul Consiliului parohial și al Comitetului parohial.

Sărbătoarea de astăzi a prilejuit și lansarea a trei proiecte educaționale ce vor fi derulate în cadrul Şcolii Gimnaziale „Gheorghe Nicolau” Români: Proiectul educațional „Nu uita că ești român!”, ediția a X- a, coordonatori: Prof. Mariana Cozma și Înv. Verginia Ursache; Proiectul educațional „Tradiții și obiceiuri la ….ROMÂNI ”, coordonatori: Director Prof. Mihaela Aldea și Prof. Mariana Cozma; Proiectul educațional „Ion Creangă – mărțișorul literaturii române”, coordonatori: Prof. Mioara Drăgoi și Prof. Elena – Daniela Poenaru.

În încheiere, toți cei prezenți au participat la o agapă creștină.