Ziua Persoanelor cu Dizabilități, sărbătorită la Asociația „Sf. Voievod Ștefan cel Mare-Hârja”

În cadrul Centrului de Recuperare Neuromotorie pentru Copii și Tineri ”Sf. Parascheva” Hârja, susținem cu terapii complementare, activități educaționale, integrare socială și consiliere psihologică peste 30 de beneficiari cu cerințe educaționale speciale sau dizabilități. Și nu puteam trece peste celebrarea Zilei Internaționale a Persoanelor cu Dizabilități, fără să îmbrățișăm acești oameni speciali care ne arată ce înseamnă să fii cu adevărat puternic.

Nu am știut cum să ne exprimăm solidaritatea și să le arătăm cât ne pasă, așa că am luat un brad și ornamente; am scos din mânecă câteva activități cu care să facă ornamente și ghirlande festive cu mânuțele lor… apoi, prin implicarea minunată a câtorva tineri voluntari de la Colegiul Tehnic ”Gheorghe Asachi” din Onești, însoțiți de d-na dirigintă, prof. dr. Oana Zaharia, voluntari care și-au dorit de ceva timp să ne cunoască trupa de persoane speciale și au apărut și cu o chitară…  s-a materializat o zi specială cu zâmbete, colinde, voie bună și … dulciuri!

Repetiția de colinde ne-a ieșit atât de bine, încât am dat fuga peste drum, la Așezământul Hârja, unde am invitat la bibliotecă bătrânii din Centrul rezidențial, să asculte colinda noastră, marcând astfel începutul lunii bucuriei, a Nașterii Mântuitorului nostru, Domnul Iisus Hristos, care, nu a lăsat niciodată pe nimeni uitat, în urmă ori în umbra iubirii divine.    

Dorim astfel să vă binecuvântăm pe toți cei ce ne sunteți alături și care ne susțineți în toate activitățile pe care le întreprindem pentru cei uneori uitați, umiliți ori excluși.

Colinda noastră pentru dumneavoastră: DAȚI DRUMUL LA CER!

https://www.youtube.com/watch?v=FUWOj-QIHIY

Bianca Negoiță