Ajunsă anul acesta la cea de-a 26-a ediție, Ziua Mondială a Bolnavului este dedicată persoanelor care suferă de diverse afecțiuni fizice, psihice sau morale, dar și lucrătorilor din sistemul sanitar, credincioșilor, voluntarilor și familiilor celor suferinzi. Cu această ocazie, în data de 11 februarie 2018, un sobor de preoți romașcani coordonat de părintele protopop Dragoș Munteanu a fost alături de persoanele aflate în suferință internate în secția de oncologie a Spitalului Municipal din Roman înălțând rugăciuni de vindecare și așezând spre venerare icoana Sfântului Ioan Maximovici.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, duminică, 11 Februarie 2018, la Spitalul Municipal din Roman, preoții de la Parohia „Sf.Vasile cel Mare” sub coordonarea Pr. Protopop Dragoș Munteanu și Pr. Arhim. Andrei Ioniță, delegat al Centrului Eparhial, au fost alături de persoanele suferinde internate în această instituție romașcană. De la primele ore ale dimineții, în paraclisul spitalului a fost săvârșită slujba Utreniei și Sfânta Liturghie, după care, preoții purtând în mâini icoana „Sf. Ioan Maximovici”, adusă de la Catedrala Arhiepiscopală „Sf. Cuv. Parascheva” din Roman, au mers în secția de Oncologie a spitalului, unde au rugat pe Milostivul Dumnezeu și pe Sf. Ioan Maximovici să le dăruiască sănătate celor ce sunt în grea suferință.
Această activitate social-filantropică desfășurată în cadrul Spitalului Municipal din Roman face parte din Programul Social Eparhial „Bolnav am fost și M-ați cercetat”, inițiat de Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim și aflat anul acesta la a treia ediție. În întreaga lume, cu ocazia acestei zile sunt organizate manifestări spirituale și filantropice în spitale, comunități, cămine de bătrâni, case de copii, dar și la domiciliul persoanelor aflate în suferință (bolnavi, persoane cu handicap, săraci, orfani).
Părintele protopop, în cuvântul său adresat celor spitalizați, a accentuat în primul rând ideea că bolnavul creştin este singurul care poate să valorifice suferinţa, unind-o cu aceea a lui Hristos, meritele suferinţei fiind un tezaur preţios al Bisericii, care ajută la mântuirea sufletelor. În al doilea rând, părintele protopop s-a referit şi la cei care veghează la căpătâiul bolnavilor, afirmând că "orice bolnav presupune alte două mâini care spală, hrănesc şi mângâie".
La final au fost împărțite tuturor pachete cu alimente și iconițe.
(Pr. Segneanu Constantin)