Sâmbătă, 29 aprilie 2023, copiii Centrului de zi ai Parohiei „Sfinții Trei Ierarhi” Bacău au participat la o nouă întâlnire a Cercului de Astronomie „CYGNUS”, coordonat de astronomii amatori Dr. Adrian Colibaba și Radu M. Anghel.
Micii astronomi amatori au făcut cunoștință cu instrumentele optice folosite în astronomie, au făcut observaţii prin telescop cu filtru solar, au primit explicaţii cu privire la modul de formare a acestora precum şi faza planetei Venus, ca o Lună mică, puțin trecută de primul pătrar.
În cadrul acestei activități au fost utilizate două telescoape, o lunetă cu diametrul de 100 mm si un telescop Ritchey-Chretien, ambele puse de la dispoziţie de către Radu M. Anghel şi Adrian Colibaba, fiind echipamente personale. Pentru observaţiile solare au fost utilizate filtre solare precum şi ochelari de eclipsă.
***
Ziua Astronomiei a fost sărbătorită pentru prima dată în anul 1973, în California, atunci când astronomul amator Doug Berger, președintele de atunci al Asociației Astronomice din California de Nord, a decis ca, în loc să invite oamenii la observații într-o locație cât mai îndepărtată de luminile orașului, să aducă comunitatea astronomilor, cu tot cu aparatură, în mijlocul orașului, astfel încât mii de oameni ce nu mai priviseră niciodată printr-un instrument astronomic, să poată admira minunile bolții cerești.
Această idee fiind atât de apreciată de-a lungul timpului, începând cu anul 2007 Ziua Astronomiei se sărbătorește de două ori pe an, cu scopul de a atrage atenția publicului larg asupra astronomiei, reprezentând totodată momentul în care astronomii amatori se reunesc pentru a oferi tuturor doritorilor posibilitatea de a observa în mod direct frumusețile cerului. În anul 2023, Ziua Internațională a Astronomiei se sărbătorește pe 29 aprilie și pe 22 septembrie.
(Bulmoagă-Ursache Diana-Elena, Asistent social al Parohiei „Sfinții Trei Ierarhi” Bacău)