Ziua de naştere în cer a Sfintei Mucenițe Ecaterina a fost serbată de credincioşii din Mănăstirea Caşin, Protopopiatul Oneşti.
Un sobor de preoți din parohiile învecinate, împreună cu Pr. Protopop Constantin Alupei, au oficiat Sfânta Liturghie, în Biserica "Buna Vestire și Sf. Simeon Noul Teolog", Parohia Mănăstirea Cașin II. În cadrul slujbei au fost rostite rugăciuni de mulțumire pentru binefacerile primite de la Dumnezeu, precum şi rugăciuni pentru cei adormiți - ctitori, eroii neamului, cei morți în incendii şi în atentate.
În fața Sfântului Altar, s-au adunat, la momentul liturgic potrivit, copilaşi din parohie care, după ce au rostit Simbolul de credință şi rugăciunea Tatăl nostru, au primit Sfânta Împărtăşanie.
În cuvântul de învățătură, Părintele Protopop a transmis mesajul de binecuvântare al Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, exprimând dragostea şi aprecierea pe care le manifestă ierarhul Romanului şi Bacăului față de această comunitate.
Părintele paroh Ioan Bârgăoanu a mulțumit tuturor celor prezenți, preoților şi credincioşilor, mărturisindu-şi bucuria pentru că "a fost o sărbătoare frumoasă spre lauda lui Dumnezeu şi cinstirea Sfintei Mucenițe Ecaterina".
Sfânta Mare Muceniță Ecaterina, alături de Sfântul Apostol, întâiul Mucenic și Arhidiacon Ștefan, sunt ocrotitorii paraclisului ridicat, în anul 2000 (într-un timp scurt - 3 luni), unde, în perioada în care se lucra la zidirea bisericii parohiale "Buna Vestire și Sf. Simeon Noul Teolog", au fost oficiate sfintele slujbe.