Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, în ziua de 1 iunie 2019, Parohia „Sf. Dumitru” - Narcisa, Bacău, a sărbătorit Ziua Internațională a Copilului într-o maniera specială, oferind o masă caldă și un program deosebit pentru cei peste 120 de copii prezenți.
Ziua Internațională a Copilului a fost sărbătorită cu multă bucurie și entuziasm de copiii care primesc zilnic o masa caldă la Biserica ”Sf. Dumitru” - Narcisa din Bacău. A fost o sărbătoare a inocenței și a veseliei pentru cei 120 de copii prezenți, cărora micile bucurii ale vieții le-au fost umbrite de nevoi și necazuri sociale. Astfel, sub îndrumarea părintelui Ionuț Pleșcău, copiii au avut parte de un program aparte în această zi.
La Așezământul Social-Filantropic „Mitrovița”, după rugăciunea de mulțumire rostită împreună cu toți copiii, aceștia au servit masa de prânz, au primit prăjituri și tort, apoi au participat la un program special realizat pentru ei. Toți cei mici au cântat, au dansat și au spus poezii, au luat parte la ateliere de desen, s-au jucat cu mingea, au colorat cu cretă pe asfalt și s-au jucat cu baloane. De asemenea, au concurat în cadrul unui campionat de șah în urma căruia au fost premiați.