În perioada 26 – 28 februarie 2014, la Roman, Paşcani şi Mănăstirea Neamţ au avut loc „Zilele Mitropolit Visarion Puiu“, ediţia a XVIII-a, cu prilejul împlinirii a 135 de ani de la naştere şi a 50 de ani de la naşterea sa în ceruri. Evenimentul este organizat de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului şi Asociaţia “Mitropolit Visarion Puiu”, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, şi a Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului.
În perioada 26 – 28 februarie 2014, la Roman, Paşcani şi Mănăstirea Neamţ au avut loc „Zilele Mitropolit Visarion Puiu“, ediţia a XVIII-a, cu prilejul împlinirii a 135 de ani de la naştere şi a 50 de ani de la naşterea sa în ceruri. Evenimentul este organizat de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului şi Asociaţia “Mitropolit Visarion Puiu”, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, şi a Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. Înaltpreasfinţitului Iosif, Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale şi Meridionale, alături de un sobor de preoţi, a oficiat duminică, 23 februarie 2014, Parastasul pentru mitropolitul Visarion Puiu, aflat în Cimitirul Montparnasse din Paris. Din soborul de preoţi a făcut parte şi pr. Florin Ţuscanu, preşedintele Asociaţiei “Mitropolit Visarion Puiu”. "Am avut bucuria de a ajunge mai întâi în localitatea Viels-Maison, acolo unde la 10 august 1964 mitropolitul Visarion Puiu s-a stins la vârsta de 80 de ani. În cimitirul acestei localităţi am mers la primul său mormânt. Am avut bucuria să întâlnim oameni care l-au cunoscut pe Visarion Puiu şi persoane care l-au însoţit pe vrednicul ierarh pe ultimul drum. Am fost apoi în Cimitirul Montparnasse din Paris, unde au fost strămutate rămăşiţele pământeşti ale mitropolitului, prin grija părintelui Mihail Costandache în anul 1992. La finalul Sfintei Liturghii, am evocat personalitatea mitropolitului Visarion, în faţa mulţimii mari de români prezentă la slujbă", a amintit pr. Florin Ţuscanu. Joi, 27 februarie 2014, mitropolitul Visarion Puiu a fost pomenit în cadrul Sfintei Liturghii de la Catedrala arhiepiscopală din Roman şi în cadrul Parastasului săvârşit de un sobor de preoţi. În Sala Unirii a Muzeului de Istorie din Roman a avut loc apoi Simpozionul internaţional "135 de ani de la naştere şi a 50 de ani de la naşterea sa în ceruri a mitropolitului Visarion Puiu". "La simpozionul internaţional de la Roman din acest an avem participanţi din patru ţări. S-au adus noi mărturii legate de viaţa şi opera ierarhului. Totodată, am pregătit manifestările ample care se vor desfăşura în luna august a acestui an la Mănăstirea Neamţ, acolo unde mitropolitul Visarion Puiu şi-a pregătit mormântul. La Roman s-au consemnat astăzi (n.r. joi, 27 februarie), noutăţi din arhive legate de anii de expil ai ierarhului", a relatat pr. Florin Ţuscanu.