Sub genericul „Zilele Mitropolit Visarion Puiu”, eveniment ajuns la a XXII-a ediție consecutivă, Asociația „Mitropolit Visarion Puiu” din Roman, având binecuvântarea IPS Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, organizează în perioada 27-28 februarie 2018 o serie de manifestări cultural-religioase dedicate memoriei acestui distins ierarh, condamnat la moarte în absență, în luna februarie a anului 1946.
Evenimentul cultural a debutat marți dimineața cu oficierea Sfintei Liturghii și a slujbei Parastasului pentru ilustrul mitropolit la Catedrala arhiepiscopală „Sf. Cuv. Parascheva”. După amiaza aceleiași zile a continuat cu deschiderea lucrărilor Simpozionului International ce a avut loc la Muzeul de Istorie din Roman, unde au participat preoți, cercetători, istorici, profesori și membri ai asociației romașcane. Delegatul Înaltpreasfințitului Arhiepiscop Ioachim a fost părintele arhimandrit Andrei Ioniță, mare ecleziarh al catedralei, care a transmis mesajul acestuia.
Tema propusă spre dezbatere pentru anul acesta a fost dedicată împlinirii a 95 de ani de la alegerea, investirea și înscăunarea sa ca episcop al Hotinului. Moderatorii evenimentului au fost Pr. Prof. Univ. Dr. Vasile Nechita de la lași și Pr. Dr. Aurel Florin Țuscanu din Roman. Între invitați amintim pe Prof. Dr. Dimitri Rene Bustan, Paris, Franța, Prof. Drd. Marcin Marynowski -Cracovia, Polonia, Pr. Gianni Bombieri, Institutul Don Calabria, Verona, Italia, Fr. Giancarlo Conato, Institutul Don Calabria, Verona, ltalia, Prof. Dr. Nicolae Zagnat, Republica Moldova, Prof. Petru Flenchea. Roman, Pr. Dumitru Cristea, Protoieria Pașcani, Pr. Dr. Petru Ciobanu, Mitropolia Basarabiei, Lect. Univ. Dr. Vasile Demciuc-Univ. Stefan cel Mare-Suceava, Arhim. Mihail Daniliuc, egumenul Schitului Vovidenia și Pr. Dr. Cristinel Stefan Tănasă, Protoieria Pașcani. Aceștia au primit diplome și mulțumiri din partea organizatorilor. La final, toți cei prezenți au fost invitați la o expoziție foto documentară:"IN MEMORIAM VISARION PUIU".
Zilele dedicate fostului mitropolit se vor încheia cu un pelerinaj "Pe urmele lui Visarion Puiu la Pașcani și Mănăstirea Neamț", constând în vizitarea casei în care s-a născut fostul prelat, Troița Românilor de pretutindeni, Biserica „Sf. Voievozi” unde a fost botezat acesta, Protopopiatul Pașcani și Colegiul Mihail Sadoveanu, iar la Tg. Neamț se va vizita Mănăstirea Neamț, Casa memorială Mihail Sadoveanu şi Muzeul Visarion Puiu. (pr. DIM)