Miercuri, 25 octombrie, la paraclisul Colegiului „Mihai Eminescu” din Bacău a fost săvârșită slujba Acatistului „Sf. M. Mc. Dimitrie, Izvorâtorul de Mir” cu prilejul hramului ASCOR Bacău. Slujba a fost oficiată de către pr. Justinian Cimpoeru, iar răspunsurile la strană au fost oferite de către voluntarii băcăuani.
Joi, 26 octombrie, membrii ASCOR s-au întâlnit la biserica „Sf. Ioan Botezătorul” din Bacău pentru a săvârși o slujbă de mulțumire pentru toate binefacerile pe care Dumnezeu le-a revărsat asupra lor. Tot în cadrul aceleiași întâlniri, s-a oficiat și slujba de pomenirea a monahului Nectarie, un tânăr membru al organizației care a trecut la Domnul în urmă cu câțiva ani. În cuvântul de învățătură, pr. Marius Popescu, parohul bisericii, a subliniat importanța pe care o au tinerii în viața bisericii, felicitându-i pe cei prezenți pentru toate activitățile desfășurate anul acesta. Hramul organizației are o vechime de aproximativ 30 de ani și este sărbătorit anual de către tineri.
La final, toți cei prezenți au participat la o agapă frățească în centrul catehetic-cultural al parohiei, moment în care tinerii au socializat și au petrecut un timp frumos.
(Vlad Țuțurlan)