Titularul unei Eparhii, adică gospodarul direct, este ierarhul care se ocupă, zi de zi, de treburile sufletești, culturale, gospodărești și obștești.

            Vlădica Ioachim, chiar din anul 2000, după hirotonia întru arhiereu, în Săptămâna Luminată, când Episcopul Eftimie avea 86 de ani, a condus cu responsabilitate, chiar dacă nu era ”titulaș”, un deceniu și jumătate.

            Pentru mine, Ierarhul Ioachim, pe care l-am cunoscut de multă vreme, a rămas așa, ca la început: blând, poate mai bine-zis, blajin, măsurat la pas, vorbă și port. Blândețea privirii te duce pe plaiurile de legendă ale Moldovei. Niciodată nu m-am complexat în fața oamenilor, dar prezența Vlădicului romașcan și băcăuan, îmi provoacă o bucurie aparte și nu mă strofoc să-mi iau o poziție sclifosită de ”evlavios” sau atitudine de erou din basmele sau scrierile lui Creangă, ci mă aduce cu picioarele pe pământ, într-o așezare normală, ajungând la bună pace cu mine însumi. Într-un cuvânt, sunt scutit de masca fățarnicului sau a parșivului, care una gândește, alta spune și tocmai alta scrie! Ca să nu spun, că trecând peste astea stări, alta face!!!

            Vlădica Ioachim te dezarmează de falsitate!

            Cred că asta este vitejia sa interioară care demonstrează în exterior!

            Am trecut cu atenție peste activitatea Vlădiciei Sale, de la un capăt la altul. Ce lucru bun este când se adună în buchet binecuvântarea lui Dumnezeu în viața oamenilor și de data aceasta și a Vlădicilor.

            Arhiepiscopatul Vlădicului Ioachim a venit la peste 60 de ani, drept o cunună a tuturor ostenelilor sale voinicești, culturale, duhovnicești, sociale, cărturărești, fundaționale, imnografice (cel mai mare Imnograf român din toate timpurile). Citiți viața Arhieriei Sale în date statistice și vă veți convinge. Osteneală dintr-o viață de om! Așa lucrează Harul lui Dumnezeu prin plugarii Săi!

            Am pomenit că Vlădica Ioachim este cel mai mare Imnograf pe care l-am cunoscut. Cu mintea, inima, sufletul și condeiul său iscusit a compus peste 30 de slujbe și Acatiste la Sfinții Români și din alte neamuri, într-o limbă de cazanii de o bogăție greu de cuprins. Și pe această cale doresc să-i aduc mulțumiri, că ne-a bucurat și pe noi argeșenii și muscelenii, alcătuind slujbele și acatistele: Sfântului Neagoe Vodă Basarab și Sfântul Ioanichie cel Nou de la Muscel și a Sfântului Iachint, primul mitropolit de la Curtea de Argeș (1359-1372).

            L-am rugat pe Arhieria Sa, să nu mă lase în prea mare așteptare și întristare cu alcătuirea Slujbei și Acatistului Sfintei Mucenițe Filoteia, în viersul său unic!

            Ceea ce m-a impresionat în chip deosebit și este statornică impresia, gândul său neadormit de a se ajunge la canonizarea Episcopului Melchisedec al Romanului, gând bun și drept, ierarhul cărturar al Sinodului României, fiind deja sfânt din viață, ca și contemporanul său, Sfântul Calinic de la Cernica și Andrei Șaguna al Transilvaniei. Iar bucuria mare este  că are pe masa de lucru și Slujba și Acatistul noului sfânt, Cuviosul Irinarh de la Horaița, mănăstire din locurile mele de naștere. Deh, poate așa voi scăpa și eu, ascunzându-mă după vrednicia sfinților.

            Din munții Neamțului, Vlădica Ioachim, unde a primit statutul de monah, a privit, din când în când, spre locurile din câmpia romașcană de unde a pornit către Sihăstria, unde, Ioanichie Bălan, unchiul său de neam domnesc, ostenea în rugă și lucrare cărturărească.

            De acolo, diaconia și secretariatul  de pe vremea mitropolitului Teoctist al Moldovei și Sucevei, la hirotonia întru preot și hirotesia întru protosinghel și arhimandrit, de către Daniel Mitropolitul, care, așa cum îi este permanent obiceiul, tot trimite la studii prin Europa și alte țări,  a făcut ca Ioachim cel mult cumpănit, să ajungă și la Sorbona.

            Mănăstiri înființate, peste 70 de convertiți la ortodoxie, studii și articole publicate în limba franceză, participări la simpozioane, congrese, conferințe, predici, meditații și alte colocvii și solilocvii (că a mai grăit și cu sine!), la alegerea ca arhiereu la Roman, reprezintă un arc peste timpul care trece așa de repede.

            L-au ales toți ierarhii, pe misionarul de soi, Ioachim, în anul 1998, alegere care ne-a dat unele temeri! Se lăsa greu venit în lucrarea sa dragă  din Franța. Doar după doi ani, în 2000, ne-a făcut bucuria să vină acasă printre noi. Nu s-a grăbit deloc cu venitul ca să ia arhieria pe umeri. Era deja arhiereu mai de multă vreme, că așa-i era lucrarea pe dinlăuntru și pe dinafară.

            Au urmat zile grele, își aducea acum aminte cu nostalgie de ultima îngrijire cu Sfintele Taine a lui Emil Cioran, răzvrătitul  metafizic; de așezarea moaștelor lui Visarion Puiu, fostul episcop de Argeș și mitropolit al Bucovinei, în pacea cimitirului Montparnasse; de obștea monahală ctitorită în Franța, de luminile Parisului și de clipele care nu se vor mai repeta niciodată!

            Problemele Eparhiei, unde a fost chemat de Sfântul Sinod se arătau în fața lor adevărată. Plugăria arhierească trebuia începută cu tinerețe, abnegație și uitare de sine. Încet-încet, toată fața Eparhiei a luat un alt chip. De la ultimul schit, la marile mănăstiri, de la sătucul cel mai îndepărtat, la uriașa Catedrală din Bacău, de la Omnia melchisedechiană, la studiul complet asupra vieții Sfânta Parascheva, care a stat o vreme și în Mitropolia Țării de Jos. Multitudinea de articole și studii apărute în reviste, ziare, radio și mai ales în Cronica Romanului, stau ca o cunună de lumini pe fruntea neobositului ierarh, prezent peste tot la slujbe, rugăciuni, vizite pastorale, meditații și alte lucrări susținătoare de trezvie.

            Cărturarul prea harnic, omul de cuvânt și condiție cavalerească, sobrul arhiereu, imparțial, cu oricine și cu sine, Vlădica Ioachim, în tot greul zilei pastoral, gospodăresc, cărturăresc și filantropic, chiar în viața asta fiind, o teză cu doctorat i se poate alcătui, cu toată prețuirea pentru munca sa fără preget și deplin pilduitoare.

            Lăsând la o parte modestia, de care sunt cuprinși oamenii valoroși, trebuie dată mărturia vădită a lucrării Harului Duhului Sfânt, în viața noastră binecuvântată și realizată de Dumnezeu!