În după-amiaza zilei de vineri, 27 iulie 2018, parohia Lazaret din orașul Bacău și Parohia "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil", comuna Holt, ambele din protopopiatul Bacău, au primit vizita de lucru a Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului. Vizita a inclus și șantierul parohiei din comuna Letea Veche, unde se fac demersuri pentru repictarea bisericii parohiale.
Prima parohia vizată a fost cea de la Lazaret, din zona de Nord a orașului Bacău. Aici, Ierarhul a vizitat șantierul unde a fost ridicat un nou lăcaș de cult pentru a deservi nevoile spirituale ale enoriașilor din ce în ce mai numeroși și a oferit sfaturi în vederea finalizării lucrărilor în condiții optime și pentru a se continua cu pictarea bisericii în viitorul cel mai apropiat.
Următoarea parohie vizitată a fost cea de la Holt. Preotul paroh, Iulian Adam, împreună cu pictorul Gabur Mihai, a prezentat stadiul lucrării de pictură a bisericii finalizată în proporţie de 80%. Părintele Arhiepiscop Ioachim a felicitat preoții slujitori, pr. paroh Iulian Adam și pr. Valentin Dăscălescu, și membrii Consiliului parohial pentru ceea ce s-a realizat şi a oferit câteva îndrumări pentru următoarea etapă de lucru. Tot aici, a fost vizitat şantierul de construcţie a extinderii capelei mortuare şi a lumânărarului, Ierarhul subliniind importanţa respectării normelor legislaţiei în vigoare.
Ultimul șantier vizitat a fost cel de la Letea Veche unde a fost pusă problema repictării parțiale a bisericii parohiale după criteriile picturii deja existente. IPS Părinte Arhiepiscop Ioachim a felicitat părinții slujitori de aici pentru modul în care își împlinesc menirea încredințată. (pr. Daniel Marari)