Elevi mici și mari ai școlilor partenere ale Asociației „Sf. Voievod Ștefan cel Mare – Hârja”, au vestit bucuria Nașterii Mântuitorului persoanelor vârstnice din cadrul Centrului social-medical de îngrijire de la Hârja.
Coruri de copii din cadrul scolilor gimnaziale din Depresiunea Tazlău – Cașin, însoțite de cadre didactice, au deschis sezonul colindelor la Complexul social de îngrijire a persoanelor vârstnice de la Hârja. Cu o săptămână înaintea Marii Sărbători a Nașterii Mântuitorului, holurile centrului de îngrijire au răsunat de cântări divine, care prevestesc Nașterea Domnului Iisus Hristos, cântări care au încălzit, cucerit și înveselit inimile beneficiarilor noștri și a personalului de îngrijire. Chiar dacă dragostea era suficientă, ca în fiecare an, copiii au venit încărcați cu daruri dulci și nu numai pentru cei care ar putea fi bunicii sau străbunicii lor, pe care îi admiră și îi respectă.
Noi, mulțumim partenerilor noștri, Școala Gimnazială „Sf. Voievod Ștefan cel Mare” Onești, reprezentată de prof. Ionel Abaza, în calitate de director și prof. înv. primar Marta Pânzaru, coordonatorul corului; Școala Gimnazială Bogdănești, com. Bogdănești, reprezentată de prof. Mioara Grigore, în calitate de director; Școala Gimnazială Nr. 2 Oituz, reprezentată de prof. Mihaela Popescu Boghiu, în calitate de director; Școala Gimnazială „Ghiță Mocanu” Onești, reprezentată de prof. Otilia Bârgăoanu, în calitate de director și prof. Aristică Vaida, coordonatorul corului; Parohia „Sf. Treime” Tg. Ocna, reprezentată de pr. Paroh Adrian Bugeac; Parohia Mănăstirea Cașin, reprezentată de pr. Gheorghe Leuștean și nu în ultimul rând Școala Gimnazială Nr. 1 Oituz, reprezentată de prof. Constantin Morari, în calitate de director și prof. Tatiana Vacaru, coordonatorul corului, și îi rugăm să păstreze cu sfințenie acest obicei creștin de colindat, care an de an bucură inimile celor cărora nu le-au mai rămas prea multe bucurii.
(Liliana Pânzaru)