În Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, numită și Duminica Iertării, începând cu ora 16.00, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim și Preasfințitul Părinte Episcop-vicar Teofil Trotușanul au oficiat slujba Vecerniei în Catedrala arhiepiscopală „Sf. Cuvioasă Parascheva” din Roman.
Alături de cei doi ierarhi, în rugăciune, au fost preoți din administrația eparhială, preoți și diaconi slujitori ai Catedralei arhiepiscopale, dar și preoți slujitori din parohiile Protopopiatului Roman.
La finalul Vecerniei, cei doi ierarhi au citit rugăciunile speciale de dezlegare specifice perioadei de intrare în Postul Mare. Această practică devenită tradiție la Roman este motivată de faptul că nevoința postirii și apropierea de Dumnezeu devin roditoare în viața creștinului numai dacă sunt fundamentate pe iertarea cerută și acordată aproapelui.
În cuvântul adresat credincioșilor prezenți, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a vorbit despre starea de pocăință ca nevoință personală și transfigurare a vieții sub lucrarea harului Duhului Sfânt, prezent în rugăciunea liturgică a Bisericii:
„Pocăința are două aspecte, pocăința în sens de sacrament și starea de pocăință. Pocăința permanentă nu e o taină, dar este o prelungire a tainei sau o prelungire a liturghiei, căci în loc să mai faci păcate, înlocuiești păcatele cu virtuțile, cu faptele bune, pe care sub influența lui Dumnezeu, sub inspirația lui Dumnezeu, dar mai curând, după puterile proprii sufletești și trupești, încerci să duci viața mai departe în starea de normalitate duhovnicească. Ținând cont de această curăție, de această metanoia, înțelegem că gândul se mută spre Lumină, către izvorul Luminii care este Hristos. Și dacă inima se luminează, atunci se instalează în tine darul Duhului Sfânt de care vorbește Sfântul Pavel, că de acum nu mai sunt eu, ci Hristos este Cel care trăiește în mine. Viața mea este Hristos. Deci nu poți să spui așa niciodată că viața ta este asemenea cu viața lui Hristos dacă nu o împlinești”.
Totodată, Înaltpreasfinția Sa a asemănat comuniunea care se realizează între conștiință și Dumnezeu, atunci când omul conștientizează starea de păcat în care se află și se hotărăște să-și schimbe viața conducându-se după rațiunea divină, cu relația dintre un șofer rătăcit de la traseu și GPS-ul care are capacitatea de a-i indica drumul corect:
„De vreme ce am conștientizat prin pocăință că suntem oameni păcătoși și ne regăsim într-o fel de nebuloasă, cum s-a găsit fiul risipitor, de aceea văd o legătură între fiul risipitor și GPS-ul pe care voi îl puneți la mașină. GPS-ul, dacă nu îl pui la o sursă de energie, el nu înseamnă nimic. Dacă îl conectezi, el îți arată locul unde ești. Și gândiți-vă la fiul risipitor care a întors spatele tatălui său și a plecat într-o țară departe, într-o lume care nu este guvernată nici de pacea lui Hristos, nici de legea Lui, nici de ființa Lui. Acest fiu risipitor, atunci când s-a branșat la rațiunea divină, și-a venit în sine și a văzut cine este și ce este mai curând. El a conștientizat atunci când s-a branșat la rațiunea divină, că este într-o mocirlă, într-un iureș al păcatelor. Vedeți această depărtare de Dumnezeu în ce hal te aduce? Pentru faptul că nu mai ești conștient de tine însuți, ci păcatele pun stăpânire pe tine, și atunci, bineînțeles, că tu ești derobat de la cărarea comuniunii și încerci să te ridici singur, ori nu se poate, ci prin Dumnezeu, cum nu poți ajunge acasă dacă nu branșezi acel aparat ca să te ghidezi pe drum. Fiul s-a branșat la rațiunea divină și a început să-și dea seama ce mai este din cine este”.
Folosind aceeași paralelă, Înaltpreasfinția Sa a remarcat faptul că rațiunea divină luminează conștiința umană și îi arată calea cea dreaptă, iar omul, urmând traseul duhovnicesc al vieții, ajunge la comuniunea cu Dumnezeu, sensul existenței sale și destinația întregii sale nevoințe:
„Atunci când te branșezi la rațiunea de vină, ea îți dă lumină. Dar tu până ce atingi lumina, găsești tot felul de obstacole și de scuze. Și totuși mergi, chiar dacă conștiința te mustră. Conștiința este cea care ține echilibrul ființial. Este glasul lui Dumnezeu pentru om. Aceasta este foarte importantă pentru faptul că conștiința noastră, datorită împrejurărilor vieții, devine uneori laxă, devine dubioasă, devine de aceea incompletă și care te strică și te tulbură. De aceea, când se trezește conștiința dreaptă și Dumnezeu Se regăsește prin tine sau vorbește prin tine sau Se odihnește întru tine, iar Duhul Sfânt se așează în sufletul tău și Duhul Se roagă cu suspinele negrăite, cum spune Pavel Apostol, atunci, bineînțeles, tu ai o viață dreaptă, adică ai început starea de pocăință și ajungi în sfârșit la finalul drumului tău. Dar dacă greșești drumul, GPS-ul nu te ceartă. Încearcă să-ți configureze un alt traseu. Și de vreme ce îți configurezi un alt traseu, mergi pe calea cea bună, pe un alt traseu. Dumnezeu nu îți călăuzește pașii către rău, ci către bine. Și atunci ai trecut de la starea de păcătoșenie, de la starea de pocăință permanentă, la starea de iluminare, iar în final ajungi acolo unde trebuie, în Împărăția lui Dumnezeu, unde nu este întristare, ci bucurie și unde nu este decât Hristos”.
La final, cei doi ierarhi, preoții și credincioșii prezenți și-au cerut și dăruit iertarea întâlnindu-se în mod simbolic în îmbrățișarea păcii.
Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corul Diaconia al Catedralei arhiepiscopale. (Pr. Valentin Băltoi)
