Sâmbătă, 17 februarie 2024, având binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a avut loc în Parohia „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Targu Ocna, tradiționala pomenire a mărturisitorilor care au suferit între anii 1947-1965 în așa numitul Spital 7 Penitenciar.
Manifestările au debutat vineri, 16 februarie, după-amiază, prin oficierea slujbei Vecerniei unite cu Litia și a Paraclisului Maicii Domnului.
Sâmbătă, 17 februarie, începând cu ora 08.00, au fost oficiate slujba Utreniei și a Acatistului, iar începând cu ora 09.30, sub propria părintelui arhimandrit Hariton Negrea, starețul mănăstirii Petru Vodă din Județul Neamț un sobor de preoți au oficiat Dumnezeiasca Liturghie.
Cuvântul de învățătură a fost rostit de către părintele arhimandrit Hariton.
La final, în cimitirul din proximitatea sfântului lăcaș, unde mulți dintre cei care au suferit moarte martirică în închisoare au fost înmormântați, s-a săvârșit slujba Parastasului de obște, în cadrul căreia au fost pomeniți toți cei care au pătimit în această închisoare.
Totodată, a fost evocată și personalitatea lui Valeriu Gafencu, denumit Sfântul Închisorilor, de la a cărui mutare la cer se vor împlini în data de 18 februarie, anul acesta, 72 de ani.
Amintim faptul că începând cu anul 2020, sub păstorirea părintelui paroh Andrei Turcu, Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Târgu Ocna a trecut printr-un amplu proces de reabilitare.