Parohia Păltinata a deschis vineri, 23 iunie, porţile celei de-a cincea ediţii a „Atelierelor Vacanţei”, anul acesta sub egida proiectului Protoieriei Oneşti intitulat „Bucuria copiilor în pridvorul Bisericii”, desfăşurat cu binecuvântarea IPS Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului.
Parohia Păltinata a deschis vineri, 23 iunie, porţile celei de-a cincea ediţii a „Atelierelor Vacanţei”, anul acesta sub egida proiectului Protoieriei Oneşti intitulat „Bucuria copiilor în pridvorul Bisericii”, desfăşurat cu binecuvântarea IPS Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului.
Cei mici au luat parte cu entuziasm la prima întâlnire din vara aceasta, răspunzând cu un sporit interes propunerilor de activităţi. Ediţia a V-a îşi propune să abordeze cursurile deja cunoscute copiilor din anii precedenţi, însă orele de muzică, dans, pictură, teatru şi videoproiecţie vor fi completate de ateliere de cunoaştere personală, cursuri de prim ajutor şi ecologizare. Activităţile la care vor lua parte tinerii se desfăşoară în scopul apropierii acestora de Biserică prin faptul că descoperă în diverse jocuri frumuseţea învăţăturii de credinţă, proiectul urmărind un program concret de catehizare.
Deschiderea atelierelor a continuat şi a doua zi, când copiii au participat la Sfânta Liturghie în straie populare şi cu flori de sânziene în mâini, sărbătorind astfel şi Ziua Internaţională a Iei Româneşti, iar luni, 26 iunie, au celebrat „Ziua Drapelului Naţional” într-un mod creativ, redescoperind simbolistica celor trei culori. „În cei cinci ani de când am început aceste activităţi am văzut cu bucurie cum cei mici se apropie de Sfânta Biserică şi sunt foarte receptivi la toate informaţiile pe care le primesc. Încercăm să punem accentul pe importanţa portului tradiţional şi a obiceiurilor străbune, făcându-i pe copii să realizeze că românii sunt prin numele şi fiinţa lor, la origini, ortodocşi”.
(Pr. Paroh Chircu Valentin)