Glasurile clopotelor anunță astăzi în întreaga Ortodoxie românească recunoștința liturgică pe care Biserica o aduce ca ofrandă fiilor săi comemorați la acest moment solemn deosebit din istoria poporului român.
Preaiubiți fii și fiice duhovnicești,
Astăzi, 24 ianuarie 2019, se împlinesc 160 de ani de când românii făceau primul pas major spre împlinirea unui vis pentru care au luptat și la care au sperat: unirea geo-politică într-un singur principat a Moldovei cu Țara Românească. Înfăptuit la Bucureşti în data de 24 ianuarie 1859 prin alegerea ca domnitor al Ţării Româneşti a lui Alexandru Ioan Cuza, în clădirea cunoscută acum sub denumirea de Palatul Patriarhiei, acest act fundamental din istoria țării arată peste timp nu doar solidaritatea Bisericii față de fiii săi, cât mai ales sprijinul și implicarea voluntară în viața socială a neamului a ierarhiei unei instituții ce a fost numită de cel mai mare poet național: Maica neamului românesc….
Manifestările din această zi au o importanță deosebită cu atât mai mult cu cât la 1 decembrie 2018 am serbat împlinirea a 100 de ani de la Marea Unire realizată în anul 1918. În aceast context, anul pe care tocmai l-am încheiat a fost declarat de către Sfântul Sinod al BOR ca an Omagial al unității și An comemorativ al Marii Uniri, tocmai pentru a sublinia faptul că unirea principatelor române este expresia politică a unei realități mult mai profunde ce ne vorbește despre existența unei unități religioase manifestate între românii din cele trei principate, totodată credința, limba și idealul politic fiind premisele ce au determinat dorința constituirii într-un singur stat independent și suveran.
Mai mult, cele două elemente fundamentale ale ființei naționale românești - națiunea și credința, au constituit dintotdeauna plămada din care s-a născut idealul Unirii după modelul suprem al Unității din lăuntrul Preasfintei Treimi. Așadar, putem spune că actul de la 1859 este forma politică a unei unități deja existente și în egală măsură pasul decisiv în perspectiva desăvârșirii Marii Uniri de la 1918.
Ea nu este doar împlinirea unui ideal sau consecința firească a unei stări de fapt, ci este forma politică a unui sentiment, a unei trăiri spirituale, religioase, a unei națiuni ce s-a adăpat de-a lungul timpului din același izvor nesecat al Evangheliei, s-a închinat aceluiași Dumnezeu împărtășindu-se din aceleași Sfinte Taine în cadrul acelorași slujbe. Dincolo de granițele geo-politice ce îi despărțeau, românii au simțit la fel prezența lui Dumnezeu, fiind în unitate de credință.
Iubiții mei,
Actul istoric de la 1859 are pentru noi valoare de simbol, el fiind icoana dorinței comune a fiilor unui popor ce a plătit prin martiriu nașterea sa între statele lumii. Are valoare de simbol deoarece conține germenele Marii și deplinei Uniri de la 1 decembrie 1918 și ideea de Românie modernă, independentă și demnă. Este sămânța care a fost plantată cu grijă în Moldova la 5 ianuarie 1859 și din care a crescut și s-a maturizat arborele demnității acestui neam și ale cărui roade este chemată să le culeagă generația românilor de astăzi.
Generația de astăzi are datoria sacră nu doar de a purta o vie amintire și de a comemora periodic faptele străbunilor, ci și de a lupta pentru păstrarea patrimoniului material și spiritual lăsat moștenire de aceștia. Acest patrimoniu este România la care au visat voievozii, pentru care au murit eroii, pe care au cântat-o poeții.
Cât de unită mai este România de astăzi? Cât de mult ne mai dorim acum binele acestei națiuni? Cât de mult cei ce ne conduc mai apără integritatea acestei țări și binele acestui neam? Mai este ea astăzi întruchiparea idealului pentru care au luptat bravii ostași români acum 100 de ani și la care au visat cei pe care astăzi îi comemorăm?
Dincolo de opțiunea politică, de crezul religios, de statutul social, să nu trecem sub tăcere, în uitare, istoria acestui neam și faptele uimitoare pe care înaintașii noștri cu arma, cu crucea sau cuvântul le-au așezat la edificiul său spiritual. Să nu uităm faptele celor care au dat sens și geniu acstei națiuni și care, sacrificând totul, au luptat pentru un ideal și ne-au lăsat moștenire o țară.
Oricât de risipiți am fi prin lume și oricât de mult am admira civilizațiile marilor puteri mondiale, să facem recurs la memorie, să nu uităm cine suntem, să nu uităm identitatea noastră și faptele voievozilor, să ne pomenim eroii și să fim mândri de cei ce au făurit România modernă, căci toate aceste împliniri sunt coloana vertebrală a acestei națiuni și amprenta identității ființei noastre naționale.
Chiar dacă paradigma politico-socială contemporană s-a schimbat, iar omul recent nu mai are o rigoare în stabilirea priorităților când vine vorba de axiologia valorilor, fundamentele care definesc existența noastră trebuie asumate. Oricât de departe am fi de țară și de etosul ei, să nu ne dezrădăcinăm, să nu ne înstrăinăm de ceea ce suntem și constituie matricea noastră ființială. Un român autentic își asumă istoria neamului său și gândește cu recunoștință la cei ce au făurit-o.
Să nu ne dezicem de ceea ce suntem, să ne iubim țara și să ne aducem aportul la împlinirea și conservarea idealurilor pentru care au luptat martirii și eroii acestui neam!
Dumnezeu să ocrotească România păstrând-o creștină și unită!
Dumnezeu să binecuvinteze România și pe români!
* Mesaj cu prilejul împlinirii a 160 de ani de la Unirea Principatelor Moldova și Țara Românească - 24 ianuarie 1859
