Joi, 23 ianuarie 2025, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, beneficiarii Centrului de socializare și petrecere a timpului liber pentru persoane vârstnice „Sf. Părinți Ioachim și Ana”, împreună cu copiii Centrului de zi „Sf. Dionisie Erhan” ai Parohiei „Sf. Trei Ierarhi” Bacău și elevi ai Școlii Gimnaziale „Mihai Drăgan” din Bacău, au sărbătorit cu anticipaţie „Ziua Unirii Principatelor Române”, aducând un omagiu celor care au înfăptuit Unirea Principatelor Moldova și Țara Românească, prin actul istoric de la 24 ianuarie 1859, cu prilejul împlinirii a 166 de ani.
Cu acest prilej, a fost săvârşită o slujbă de pomenire în care au fost comemoraţi toți făuritorii Unirii Principatelor Române, în mod special Domnitorul Alexandru Ioan Cuza, Mitropoliții Nifon Rusăilă al Țării Românești și Sofronie Miclescu al Moldovei, reprezentând un gest solemn de recunoștință, menit să mențină vie flacăra unității și demnității noastre naționale.
Seniorii Centrului de socializare și petrecere a timpului liber, împreună cu beneficiarii Centrului de zi pentru copii și elevi ai Școlii Gimnaziale „Mihai Drăgan” au mers în Centrul socio-educaţional parohial pentru a-şi exersa creativitatea și abilitățile practice, confecționând cocarde tricolore și desenând bundițe cu motive tradiționale în cadrul atelierului de creație și lucru manual, desfășurat de doamna Bulmoagă-Ursache Diana-Elena, asistent social al parohiei, și doamna Mihaela Jugănaru, voluntar al Asociaţiei „Treime de Arhierei” Bacău.
Această activitate a fost realizată cu sprijinul doamnelor Cîrlan Mirela-Nela, profesor de Religie în cadrul Școlii Gimnaziale ,,Mihai Drăgan, și Delia Parîng, profesor de Biologie în cadrul aceleiași școli, care au intonat împreună cu elevii clasei a VII-a E cântece patriotice specifice acestei zile semnificative pentru poporul român, iar la sfârșitul activității s-au prins în horă, dansând şi cântând cu bucurie Hora Unirii, poezia lui Vasile Alecsandri.
Prin realizarea acestei activităţi, părintele paroh Aurel Cîrlan, împreună cu părinţii slujitori, Marian Gliga şi Mihai-Flavius Balaban, au transmis generaţiei tinere datoria de a purta în profunzimile ființei lor patrimoniul spiritual pe care ctitorii acestui popor l-au lăsat moștenire peste veacuri, transmiţând în acelaşi timp şi mesajul Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, acela de „a nu uita niciodată idealurile în care au crezut și pentru care au luptat părinții acestei națiuni, arătând recunoștința față de sacrificiul suprem al eroilor și iubind țara păstrând-o în unitate de credință și de neam!”
(Bulmoagă-Ursache Diana-Elena, asistent social al Parohiei „Sfinții Trei Ierarhi” Bacău)