La început de an școlar, adresăm tuturor cadrelor didactice care își desfășoară misiunea de dascăl în unitățile școlare de pe raza administrativ-canonică a Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului cele mai alese gânduri de apreciere pentru activitatea desfășurată la catedră în anul precedent, rugând pe Hristos Domnul, Marele Învățător al lumii, să inspire munca și lucrarea lor, să le dăruiască înțelepciune, răbdare și pricepere, pentru ca efortul educațional depus să dea naștere unei generații de tineri pregătite să îmbine armonios moștenirea cultural-religioasă națională cu valorile interetnice și internaționale.
Totodată, îndemnăm pe elevi să nu uite că școala este mediul în care își formează personalitatea, unde acumulează cunoștințe teoretice și practice în cadrul programelor educaționale, că aici pot asimila cunoștințe temeinice care să le structureze identitatea în spațiul intercultural european și mondial actual și tot aici învață să fie responsabili, toleranți și altruiști.
Școala este o etapă în devenirea oricărui tânăr instruit, poate cea mai importantă în ordinea umană e existenței, iar acest lucru este definitoriu pentru fiecare persoană care dorește să contribuie la a face din mediul în care trăiește un loc frumos, primitor și sănătos. Pentru tânărul actual, școala este șansa de a deveni mai bun, mai competitiv, mai instruit, este timpul pregătirii pentru marile examene ale vieții și al marilor acumulări intelectuale. În această etapă a dezvoltării sale, în care disciplinele școlare se diversifică lărgindu-i orizontul înțelegerii, elevul are șansa de a realiza că drumul cunoașterii este infinit, iar școala nu este altceva decât mediul prielnic dezvoltării propriilor capacități și aptitudini. Totodată, credem că în viața oricărui tânăr este nevoie de binecuvântarea și purtarea de grijă a lui Dumnezeu, de prezența Sa călăuzitoare și ocrotitoare Care luminează mintea și descoperă adâncul cunoștințelor.
Tuturor cadrelor didactice și elevilor care se ostenesc în toate palierele sistemului de învățământ le transmitem cele mai alese gânduri de prețuire și urări de sănătate, putere de muncă, inspirație, deplină sănătate și un nou an școlar 2024-2025 încărcat de reușite!
† IOACHIM,
Arhiepiscopul Romanului și Bacăului