În cadrul Concursului Național Catehetic „Mărturisirea jertfelnică a dreptei credințe – moștenirea unui secol de Patriarhat”, la Catedrala „Nașterea Maicii Domnului și Sfântul Ierarh Nicolae” din Protopopiatul Moinești, a fost prezentată miercuri, 12 februarie 2025, a treia cateheză cu titlul: „Sfinții Cuvioși Paisie și Cleopa de la Sihăstria”.
Cateheza s-a desfășurat pe trei ateliere, de către preoții coordonatori: Gheorghe Aniculoaie, Ioan Muntean și Daniel Enea, în parteneriat cu elevi de la Liceul „Spiru Haret” din Moinești, coordonați de doamnele profesoare: Gabriela Biea, Cornelia Guguian și Gabriela Dan, cu acordul doamnei director Ionela-Lorina Lăzărică. La această nouă cateheză au participat 52 de elevi.
În primul atelier a fost prezentat istoricul Mănăstirii Sihăstria din județul Neamț, locul unde cei doi Sfinți Cuvioși și-au desfășurat misiunea pastoral-duhovnicească. Viața Sfântului Cuvios Cleopa de la Sihăstria a fost prezentată în cel de al doilea atelier, iar viața Sfântului Cuvios Paisie de la Sihăstria a fost prezentată în cel de al treilea atelier. După care s-a vizionat un documentar despre cei doi cuvioși canonizați de curând, au fost împărțite iconițe fiecărui participant.
(Pr. Ghe. A.)